„Prostituția de ultimă generație” de pe Instagram. Propunerile primite de vedetele de pe rețelele sociale: „50.000 pentru 5 nopți”

Data publicării:
Tyne-Lexy Clarson
FOTO: Tyne-Lexy Clarson

Femeile care au devenit influenceri de top pe rețele sociale primesc aproape zilnic propuneri de a face sex, din partea unor persoane străine, în schimbul a mii de euro, potrivit unei emisiuni are este difuzată de BBC și moderată de Victoria Derbyshire. Un invitat a spus că social media a devenit „un catalog” din care bărbații își selectează următoarea cucerire.

„Este prostituție de ultimă generație - este înfricoșător când mă gândesc că dacă mi-au trimis mie mesaje, cel mai probabil au trimis la mii de fete drăguțe de pe Instagram”, spune Tyne-Lexy Clarson, influencer pe social media.

Ea spune că avea doar 19 ani când a primit prima „ofertă” de 20.000 de lire sterline pentru o ieșire la cină.

Însă după ce a apărut într-un show tv, o agenție i-a trimis prin e-mail o ofertă de 50.000 de lire sterline pentru cinci nopți în Dubai. Acesta conținea o clauză de confidențialitate, însemnând că în cazul în care ar fi acceptat nu avea voie să dezvăluie niciun detaliu

Tyne-Lexy spune că a refuzat oferta, dar se teme că sunt multe tinere care vor să ajungă în topuri pe social media, care nu au acces la produse de lux și care, pentru „a păstra aparențele”, ar putea deveni vulnerabile la aceste tipuri de tranzacții.

„Sunt foarte mulți bani pentru unii oameni, sunt sume de bani care le-ar putea schimba viața”, a spus ea.

Rosie Williams
FOTO: Rosie Williams

Rosie Williams, care a apărut într-un show tv, spune că i s-au oferit 100.000 de lire sterline pe an, plus hainele și genți, pentru a deveni escorta unui bărbat din Dubai.

Ea a arătat unul dintre mesajele primite recente de la un bărbat care pretinde că este din Dubai. Rosie spune că nu ar fi niciodată tentată, în ciuda sumelor mari de bani oferite. Ea mai spune că celebritatea pe social media are o latură pe care nu a anticipat-o: „Ești avertizată despre trolling, ești avertizată că viața ta se va schimba dramatic, dar nu ești niciodată avertizată că ai putea fi cumpărat de bărbați”.

Rosie mai spune că subiectul este evitat, pentru că tinerele care au primit oferte de acest gen sunt prea jenate să vorbească despre asta.

În emisiune au fost prezentate mai multe mesaje pe care tinerele le-au primit. Abordările variază: unii bărbați propun direct partide de sex, însă există și agenții care acționează în numele unui client înstărit.

Experiența unei tinere care a acceptat o ofertă

O altă vedetă de pe rețelele sociale din Marea Britanie spune că i s-au oferit 10.000 de lire sterline pentru sex, în cadrul unui pachet de vacanță mai amplu.

„Isabel” spune că a fost abordată pentru prima dată pe Instagram de un bărbat cu 10 ani mai mare decât ea, după ce a apărut într-o emisiune de talente.

„Mi s-au oferit inițial genți de designer. Avea un fetiș pentru asta și mi-a oferit genți de mii de lire”, a explicat ea. „Eu luptam să-mi păstrez fanii pe are îi aveam online. Deci, cred că de aceea am acceptat oferta", a spus „Isabel”

Ea a spus că timp de 18 luni a vorbit online cu persoana în cauză, după care a fost destul de încântată să se și vadă.

„La cină am început să bem și m-a întrebat despre sițuația mea financiară, iar eu i-am spus că am o datorie de 5.000 de lire sterline. El mi-a spus: dacă faci sex cu mine îți voi da dublu”, spune tânăra care nu și-a divulgat adevărata identitate.

„Isabel” a spus că a urcat în camera lui de hotel și a avut senzații amestecate, dar insistă că aceasta nu este o formă de prostituție.

Grupul feminist Object, care face campanii împotriva exploatării sexuale a femeilor spune că sunt multe tinere care au căzut în această capcană. Heather Brunskell-Evans, reprezentanta grupului, a spus: „Femeile care sunt implicate în astfel de activități nu vor dori să audă cuvântul prostituție. Însă realitatea este că își vând trupurile pentru bani”.

Impresarul Rob Cooper a spus că nu au fost abordate doar femeile, ci și bărbații primesc propuneri de sex contra unor sume de bani.

El a spus că platformele de socializare ar trebui să găsească o modalitate de a împiedica acest fenomen.

Un purtător de cuvânt al companiei Facebook a declarat: „Propunerile de natură sexuală nu sunt tolerate pe Instagram, iar cei care încalcă în mod repetat recomandarea vor fi interziși. Vrem ca Instagram să fie un spațiu sigur, în care oamenii pot să se exprime. Investim foarte mult în instrumente și tehnologii pentru prevenirea hărțuirii.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri uimitoare după 50 de ani: Familia lui Ted Bundy face publice ultimele scrieri ale criminalului în...
Digi FM
Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, surprinsă alături de Andrew Tate. Milionarul a fost arestat...
Pro FM
Joe Alwyn rupe tăcerea și vorbește despre despărțirea de Taylor Swift: Finalul relației a fost greu de navigat
Film Now
Fiul Juliei Roberts a împlinit 17 ani. Fotografia plină de duioșie, postată de actriță. Henry avea doar...
Adevarul
Surprize de infarct pentru români în drum spre Grecia. „Capcanele”, reactivate după 3 ani: „Aveți grijă să...
Newsweek
Cum să cureți cuptorul de grăsime, fără chimicale? Metodele eficiente care te costă doar câțiva lei
Digi FM
Ce vrea să studieze fiica lui Irinel Columbeanu. Adolescenta de 16 ani nu vrea să facă facultatea în SUA...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Dakota Johnson, accident vestimentar la „Jimmy Kimmel Live”: Rochia mea…pur și simplu s-a desprins
UTV
Patru medalii de aur si una de argint pentru elevii Romaniei la Olimpiada Asiatica de Fizica din Malaezia