Trei bărbați naufragiați pe o insulă pustie au scris un mesaj disperat pentru ajutor. Salvarea a venit chiar de la un membru de familie

Data actualizării: Data publicării:
insula Pikelot din Micronezia, de unde au fost salvați mai mulți marinari naufragiați
Cei trei bărbați naufragiați au supraviețuit mai bine de o săptămână hrănindu-se doar cu nucă de cocos. Foto: Profimedia Images

Marina și paza de coastă a Statelor Unite au salvat marți trei marinari naufragiați pe o insulă pustie din Oceanul Pacific, unde au supraviețuit timp de mai bine de 1 săptămână, după ce au scris mesajul „HELP” cu frunze de palmier pe o plajă, scrie CNN. Misiunea de salvare s-a transformat, în mod neașteptat, și într-o reuniune de familie.

Cei trei bărbați plănuiau să pescuiască în apele din jurul Atolului Pikelot, care face parte din Micronezia, pe 31 martie, când barca lor de șase metri a fost lovită de valuri mari, iar motorul bărcii a fost avariat.

Au ajuns cum au putut pe uscat, dar radioul lor a rămas fără baterie înainte să mai poată cere ajutor. Așa că naufragiații au adunat frunze de palmier cu care au scris cuvântul „HELP” (ajutor) pe plajă și au așteptat, potrivit oficialilor gărzii de coastă.

Timp de o săptămână, bărbații au mâncat numai nucă de cocos, dar au avut acces la apă de băut de la o mică fântână construită în mijlocul insulei și vizitată uneori de pescarii din regiune.

help-mesaj-plajă-insulă-naufragiu-pacific
Cei trei naufragiați au scris mesajul folosind frunze de palmier. Captură foto: X (Twitter)

Căutările au început pe 6 aprilie, atunci când una dintre rudele celor trei naufragiați a alertat autoritățile din Guam, un teritoriu american din Pacific, spunând că aceștia nu s-au mai întors pe Atolul Polowat, o insulă aflată la peste 160 de kilometri depărtare, de unde cei trei și-au început călătoria.

Pikelot face parte din Statele Federate ale Microneziei, o națiune din Pacific aflată între Filipine și Hawaii formată din peste 600 de insule împrăștiate într-o zonă de 2,5 milioane de kilometri pătrați de ocean.

Un avion de recunoaștere P-8A al marinei americane, care a decolat de la baza aeriană Kadena din Okinawa, Japonia, a detectat mesajul „HELP” scris pe plajă pe data de 7 aprilie. Coordonatorul misiunii de căutare și salvare din ziua aceea a spus că semnul a jucat un rol „crucial” în descoperirea naufragiaților într-o zonă de căutare ce acoperea mai bine de 260.000 de kilometri pătrați.

Avionul le-a parașutat mai multe pachete de provizii celor trei bărbați de pe insulă și a transmis locația lor către centrul de salvare.

misiune-salvare-insulă-naufragiu-pacific-3
Nu este prima dată când un grup de marinari naufragiază pe acest atol din Oceanul Pacific. În 2020, alți trei marinari au ajuns pe insulă și au scris "SOS" pe nisip. Foto: Profimedia Images

O zi mai târziu, un avion HC-130 al gărzii de coastă le-a lăsat o stație radio prin care cei trei le-au transmis echipelor de salvare că sunt în stare bună și pregătiți să fie ajutați să se întoarcă pe Polowat.

Când nava de patrulare Oliver Henry a ajuns la insula Pikelot, pe 9 aprilie, povestea a mai luat o întorsătură. Unul dintre salvatori a descoperit că era înrudit cu cei trei naufragiați – veri de gradul 3 și 4.

În mod uimitor, aceasta nu a fost prima misiune de salvare trimisă pe insula Pikelot. În 2020, alți trei bărbați care călătoreau între doi atoli din Micronezia au ajuns pe insulă după ce barca lor a rămas fără combustibil.

Cei trei au scris mesajul „SOS” pe plajă și au fost reperați de un avion de realimentare al forțelor aeriene americane.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...