Nou conflict sângeros în Gaza după un protest al palestinienilor la granița fortificată. Un copil de 13 ani a fost împușcat în cap

Data publicării:
Protestatari palestinieni la granița fortificată din Gaza
Protestul palestinienilor de la granița fortificată din Gaza, organizat de Hamas și alte facțiuni afiliate, a dus la noi violențe. Foto: Profimedia Images

Aviația israeliană a lovit ținte Hamas din Gaza, sâmbătă noapte, a anunțat armata israeliană, conform The Guardian și Reuters. E vorba de o escaladare a ostilităților după ce focuri trase la graniță anterior au dus la rănirea unui soldat israelian și a 41 de palestinieni. Soldatul israelian și un copil palestinian sunt în stare gravă.

Situația s-a tensionat din nou în zonă, la câteva luni de la ultimul conflict sângeros dintre Israel și Hamas care s-a încheiat cu un armistițiu. Sute de palestinieni s-au apropiat de granița fortificată a regiunii și au aruncat cu explozibili spre trupele israeliene, conform armatei. Armata israeliană a răspuns inclusiv cu focuri de armă de război.

Printre palestinienii răniți grav se numără și un copil de 13 ani care a fost împușcat în cap, a anunțat ministerul sănătății din Gaza. Ceilalți răniți au fost împușcați în membre, spate sau abdomen, dar nu sunt în stare critică.

Soldatul israelian rănit, însă, se află și el în stare gravă.

Armata israeliană a anunțat că a suplimentat forțele de la granița cu Gaza, în situația în care se așteaptă la escaladarea conflictului.

După armistițiul din mai, mici conflicte au mai avut loc între cele părți - Hamas a trimis baloane incendiare spre Israel, iar armata israeliană a răspuns cu lansarea de rachete. Până acum, însă, conflictul nu a escaladat major.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri