Putin și Lukașenko au avut o întâlnire „lungă și semnificativă”, care „a durat mult după miezul nopții”

Data publicării:
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko pe un iaht
Lukașenko și Putin. Foto: Profimedia Images

Întâlnirea dintre Putin și Lukașenko de miercuri a fost „lungă și semnificativă” și a durat „mult după miezul nopții”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN.

Cei doi dictatori s-au întâlnit, miercuri noapte, și urmează să discute din nou, joi, ca parte a Consiliului Suprem de Stat al Uniunii de Stat a Rusiei și Belarusului, cel mai înalt organism de guvernare a acestei organizații între cele două țări.

Putin și Lukașenko sunt așteptați să evalueze progresul programelor comune din domeniul industrial și să discute probleme particulare legate de cooperarea celor două state.

Peskov a mai spus și că dictatorul rus urmează să aibă întâlniri și cu așa-zișii lideri ai celor patru regiuni ucrainene anexate de statul agresor.

Rusia și Belarusul, tot mai apropiate de când regimul Putin a invadat Ucraina

Rusia și Belarusul, sub conducerea celor doi dictatori, și-au aprofundat și mai mult cooperarea de când regimul Putin a declanșat invadarea Ucrainei, regimul de la Minsk devenind, practic, o anexă a celui de la Kremlin. Recent, Rusia a anunțat inclusiv că desfășoară arme nucleare pe teritoriul bielorus și susține că face acest lucru ca răspuns la aderarea Finlandei la NATO.

La începutul invaziei, Belarusul și-a oferit teritoriul pentru a fi folosit ca rampă de lansare pentru invazia criminală a lui Putin.

Militari ai forţelor armate bieloruse au început, de marţi, să fie instruiţi în Rusia în utilizarea armelor nucleare „tactice”, a anunțat Lukașenko, marți.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță