Raport al serviciilor secrete ale SUA: Dacă talibanii revin la putere, puţinele drepturi ale femeilor din Afganistan vor fi anulate

Data actualizării: Data publicării:
Femeie cu burka pe o stradă în Kabul, Afganistan
Femeie cu burka, pe o stradă din Kabul, Afganistan, 2004. Foto: Getty Images

Multe din progresele făcute în Afganistan în ultimii ani în privinţa drepturilor omului şi ale femeilor vor fi anulate în cazul în care talibanii vor reveni la putere în această ţară, se arată într-un raport întocmit de analişti ai serviciilor de informaţii ale SUA, informează Reuters.

Astfel, în cazul izbucnirii unui război civil după retragerea NATO din Afganistan, război care ar urma să fie câştigat de talibani, este de aşteptat ca aceştia „să întoarcă roata” în ceea ce priveşte practicile din perioada 1996-2001 când talibanii s-au aflat la putere, inclusiv tratamentele brutale la care au fost supuse fetele şi femeile afgane.

„Talibanii rămân consecvenţi în aplicarea politicii lor restrictive referitoare la drepturile femeilor şi este de aşteptat ca multe din progresele făcute în ultimii 20 de ani să fie anulate dacă acest grup revine la putere”, se arată în raportul serviciilor de informaţii americane.

Militanţi talibani care s-au predat forţelor guvernamentale în provincia Herat, 2010
Militanţi talibani care s-au predat forţelor guvernamentale afgane în provincia Herat, 2010. Foto: Getty Images

Raportul, adresat Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, mai precizează că progresele făcute în ceea ce priveşte drepturile femeilor s-au datorat mai mult presiunilor externe decât sprijinului comunităţilor ori autorităţilor locale.

Înainte să fie alungaţi de la putere în urma invaziei SUA din Afganistan din 2001, talibanii au impus propria lor versiune dură a legii islamice Sharia, prin care au interzis, printre altele, fetelor să meargă la şcoală şi femeilor să lucreze în afara locuinţei. Femeile care nu respectau aceste reguli erau aspru pedepsite, bătute sau umilite în public de către talibani.

Femeie împuşcată şi înjunghiată de talibani pentru că a vrut să se angajeze. Tatăl ei a fost cel care a turnat-o talibanilor

Documentul serviciilor secrete americane arată că astfel de practici au continuat în aceşti ani inclusiv în zonele aflate teoretic sub controlul guvernului afgan şi că „toţi aceşti ani de război au lăsat milioane de femei mutilate, văduve sau în sărăcie”.

Un astfel de exemplu recent este cel al unei femei de 33 de ani din Afganistan care a fost împușcată și înjunghiată în ochi pentru că și-a luat o slujbă. Faptul că lucra în poliție probabil i-a agravat situația, într-o țară în care numele mamelor nici nu apar pe actele de identitate ale copiilor.

Femeia, pe nume Khatera, le-a fost „servită pe tavă” talibanilor chiar de către tatăl ei, care s-a împotrivit mereu dorinței ei de independență.

Atacul asupra ei arată un trend general, spun activiștii pentru drepturile omului - o reacție violentă împotriva femeilor care își iau slujbe, mai ales dacă sunt în zona publică. În cazul particular al tinerei Khatera, faptul că era ofițer de poliție ar fi putut alimenta și mai mult furia talibanilor.

Acest fenomen are mai multe cauze, care se întrepătrund: normele sociale conservatoare din Afganistan și influența tot mai mare pe care o capătă talibanii, în contextul retragerii trupelor SUA din țară, explică activiștii pentru drepturile omului.

Procesul de retragere a trupelor NATO din Afganistan a început la 1 mai 2021, după ce alianţa care grupează 30 de state a fost de acord cu această decizie în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării şi de externe. Toți militarii din Afganistan urmează a fi retrași până pe 11 septembrie.

Decizia de retragere a trupelor din Afganistan a fost propusă de președintele Statelor Uunite ale Americii, Joe Biden. Data de 11 septembrie 2021 este una simbolică şi va marca 20 de ani de la atentatele în care au fost distruse turnurile gemene din New York, în urma cărora Statele Unite au trimis primele trupe în Afganistan.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine