Donald Trump a fost trecut și pe tratament cu dexametazonă. Cu toate acestea, președintele ar putea fi externat chiar luni

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Donald Trump lucrează în biroul amenajat la spitalul Walter Reed, sâmbătă, 3 octombrie 2020
Președintele Donald Trump lucrează în biroul amenajat la spitalul Walter Reed, sâmbătă, 3 octombrie 2020 Foto: Profimedia

Un al treilea medicament i s-a administrat președintelui Donald Trump în cadrul tratamentului pentru COVID-19, a anunțat duminică medicul Casei Albe, Sean Conley. Este vorba despre dexametazonă, un medicament steroidian, folosit de zeci de ani pentru reducerea inflamației în afecțiuni precum artrita, dar și pneumonia și alte afecțiuni respiratorii.

Dexametazona este recomandată și de OMS în tratamentul COVID, după ce studii făcute în Marea Britanie au arătat eficiența sa în a reduce rata deceselor în rândul pacienţilor cel mai grav afectaţi de COVID-19. 

Până acum, președintele a primit o doză unică dintr-un medicament nou, experimental, pe bază de anticorpi monoclonali, dezvoltat de compania Regeneron, și a primit deja două doze de Remdesivir, un medicament antiviral folosit în tratamentul COVID. O primă doză de dexametazonă i s-a administrat sâmbătă, iar tratamentul cu Remdesivir va continua încă trei zile (cinci doze în total).

Dr. Sean Conley a declarat că starea lui Donald Trump continuă să se amelioreze, dar ca în orice boală, sunt evoluții oscilante, cu „frecvente suișuri și coborâșuri”.

Pe de altă parte, medicul lui Donald Trump a spus că președintele a avut două episoade de scădere a saturației de oxigen începând de joi și asta a determinat echipa să-l treacă pe dexametazonă. La unul dintre episoade când saturația a scăzut, medicul Sean Conley a recomandat, vineri dimineață, când Donald Trump a făcut și febră, ca președintele să primească oxigen suplimentar. 

Cu toate acestea, președintele Donald Trump ar putea fi externat chiar luni, urmând să-și continue tratamentul la Casa Albă. În prezent, președintele are un nivel de saturație a oxigenului de 98 la sută, a precizat medicul.

„Astăzi, se simte bine, este în picioare şi activ”, a spus Brian Garibaldi, unul dintre medicii care îl tratează pe Donald Trump.  „Obiectivul nostru pentru această zi este să-l facem să mănânce, să se hidrateze şi să fie pe picioare, astfel încât să fie mobil şi să se simtă bine”, a spus el. „Speranţa noastră este să-l externăm mâine şi să continuăm tratamentul la Casa Albă”, a adăugat dr. Garibaldi.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
George Simion, ironizat de români după ce a declarat că este câștigător al acestor alegeri: „De ce fugem de...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
Alegerea noului președinte român, analizată de presa din toată lumea. „România se află la răscruce de drumuri”
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...