Volodimir Zelenski anunță condițiile în care Ucraina va face lobby ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace

Data publicării:
Volodimir Zelenski și Donald Trump
Volodimir Zelenski și Donald Trump în Biroul Oval. Foto: Profimedia Images

Kievul îl va nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace dacă acesta va trimite rachete Tomahawk în Ucraina şi va ajuta la negocierea unui armistiţiu cu Rusia, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de POLITICO.

„În timpul ultimei noastre întâlniri, nu am auzit un „nu”. Ceea ce am auzit a fost că lucrările vor continua la nivel tehnic şi că această posibilitate va fi luată în considerare”, a declarat Zelenski jurnaliştilor din Kiev referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele SUA în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, la sfârşitul lunii septembrie.

„Planul de încheiere a războiului nu va fi uşor, dar este cu siguranţă calea de urmat. Şi dacă Trump oferă lumii – mai ales poporului ucrainean – şansa unui astfel de armistiţiu, atunci da, ar trebui să fie nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace”, a spus Zelenski. „Îl vom nominaliza în numele Ucrainei”, a adăugat el.

Trump a făcut campanie pentru a primi prestigiosul premiu, susţinând că a pus capăt la şapte războaie şi l-a sunat pe ministrul norvegian al finanţelor, fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg, pentru a-l întreba despre candidatura sa.

Zelenski a mai declarat reporterilor că rachetele Tomahawk, care pot zbura până la 1.500 de kilometri şi ar permite Ucrainei să lovească ţinte aflate departe pe teritoriul Rusiei, până în Siberia, ar putea întări Ucraina şi „i-ar trezi puţin pe ruşi, aducându-i la masa negocierilor”.

Preşedintele ucrainean a menţionat că Kievul a solicitat rachete de precizie cu rază lungă de acţiune şi în timpul mandatului lui Joe Biden, dar cererea a fost respinsă.

Trump a spus luni că a luat „oarecum” o decizie cu privire la trimiterea rachetelor în Ucraina, dar doreşte să clarifice modul în care acestea vor fi utilizate. „Am luat oarecum o decizie. Cred că vreau să aflu ce vor face cu ele, unde le vor trimite, presupun. Trebuie să pun această întrebare”, a declarat Trump, adăugând că nu doreşte să vadă o escaladare a conflictului.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că livrarea rachetelor Tomahawk către Kiev „ar duce la o nouă etapă gravă de escaladare a crizei ucrainene, dar ar provoca şi daune ireparabile relaţiilor ruso-americane”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”