UE a adăugat pe lista sa neagră şapte miniştri din noul guvern al Siriei

Data publicării:
ue siria
Steagul UE și cel al Siriei. Foto: Getty Images

Uniunea Europeană a adăugat, vineri, şapte miniştri din noul guvern sirian, format în august, pe lista neagră a persoanelor sancţionate pentru "responsabilitatea lor" în represiunea sângeroasă de care se va face vinovat regimul lui Bashar al-Assad, relatează AFP, citat de Agerpres.

Prim-ministrul Hussein Arnous figurează pe această listă din 2014. Din guvernul său fac parte trei femei şi este al cincilea format în Siria de la începutul conflictului intern, în 2011.

Europenii au adăugat pe lista lor neagră numele miniştrilor finanţelor, justiţiei, comerţului, transporturilor, culturii, educaţiei şi resurselor hidraulice. Toţi au interdicţie de intrare în UE şi bunurile lor pe teritoriul comunitar sunt îngheţate.

Pe listă se află acum 280 de nume şi 70 de entităţi.

UE a impus în 2011 "un embargou petrolier, restricţii care afectează anumite investiţii, o îngheţare a bunurilor deţinute de banca centrală siriană în UE şi restricţii care lovesc exporturile de echipamente şi de tehnologii susceptibile să fie utilizate în scopuri de represiune internă, precum şi echipamente şi tehnologii destinate să supravegheze sau să intercepteze comunicaţii pe internet sau comunicaţiile telefonice".

Sancţiunile UE sunt în vigoare din 1 decembrie 2011 şi fac obiectul unei reexaminări anuale.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”