Viktor Orban, nou mesaj antieuropean. Acuză UE că se transformă într-un „imperiu” care contravine intereselor naţiunilor europene

Data publicării:
premierul ungariei, viktor orban, tine un discurs
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul ultranaţionalist al Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană se transformă într-un imperiu care contravine intereselor naţiunilor de pe continentul european, relatează EFE.

„În loc de Europa naţiunilor, la Bruxelles se construieşte un suprastat. De aceea, democraţii care se bazează pe valorile naţionale se confruntă astăzi cu cei care construiesc un imperiu, a spus Orban într-un discurs, potrivit agenţiei MTI.

Potrivit acestuia, construirea unui imperiu european contravine ideii de democraţie şi că nimeni nu a autorizat astfel de politici.

„Noi ne dorim altceva, noi vrem democraţia democraţiilor, bazată pe naţiuni, a reiterat premierul.

„Europa nu se va schimba şi nu se va îmbunătăţi singură, noi suntem cei care trebuie să o facem mai bună, să o reformăm şi să o repunem pe o cale care a avut succes la vremea respectivă, a adăugat el, după ce a spus că UE se confruntă în prezent cu o criză la nivel social şi economic, potrivit Agerpres.

Parlamentul European a cerut CE activarea mecanismelor de condiţionare a fondurilor europene în cazul ţărilor care încalcă valorile comunitare. Sunt vizate Ungaria şi Polonia.

Între altele, Orban a spus că Parlamentul European ar trebui şi el reformat, crescând competenţele parlamentelor naţionale, care ar trebui să aibă dreptul să blocheze procesele legislative dacă ar considera că acestea contravin intereselor ţărilor comunităţii europene.

Parlamentul European a cerut recent Comisiei Europene să activeze mecanismele de condiţionare a fondurilor europene în cazul ţărilor care încalcă valorile comunitare, fiind vizate în special Ungaria şi Polonia.

Cele două ţări fac deja obiectul unor proceduri din partea Comisiei, ca urmare a încălcării normelor comunitare şi a politicilor lor autoritare, potrivit EFE.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă