Femeia acuzată de DIICOT de propagandă teroristă va purta o brăţară electronică de supraveghere

Data publicării:
Bratara electronica de supraveghere
Femeia acuzată de propagandă teroristă trebuie să poarte brăţara în permanenţă şi să nu părăsească domiciliul fără aprobare. Foto: Profimedia Images

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca femeia acuzată de DIICOT de propagandă teroristă să fie plasată 30 de zile în arest la domiciliu, ea urmând să poarte în permanenţă o brăţară electronică de supraveghere, informează Agerpres.

Procurorii solicitaseră ca femeia să fie arestată preventiv, însă magistraţii nu au fost de acord.

În schimb, instanţa a dispus ca aceasta să fie plasată în arest la domiciliu, având montată o brăţară de supraveghere.

"Obligă inculpata să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune restricţiilor impuse de către acesta. (...) Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpata va purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi va comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă", se arată în hotărârea instanţei.

Femeia a fost reţinută joi de DIICOT sub acuzaţia că se află într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare şi a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.

În cadrul materialelor accesate şi diseminate erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste.

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare şi prin aplicaţiile de mesagerie, femeia a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia.

Femeia a mai fost acuzată în trecut de fapte similare, primind o condamnare cu suspendare.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri