Sari la conținut

Cele mai absurde invenții din 2016

Anul 2016 a fost cu siguranță unul în care evoluția tehnologiei a cunoscut noi culmi. Nu toate proiectele dezvoltate sunt însă utile, unele dintre ele fiind de fapt caraghioase de-a dreptul. Franceinfo a făcut un top al celor mai absurde 10 invenții lansate în 2016.

rucsaci porumbei

Încălțările care se leagă singure

După 28 de ani de „brainstorming” și 11 ani de cercetare Nike a lansat „HyperAdapt 1.0”, încălțările care se leagă singure. E suficient să introduceți piciorul în pantoful sport și un senzor declanșează motorul care leagă șireturile. Nike a lansat „HyperAdapt 1.0” în Statele Unite pe 1 decembrie la prețul de 720 de dolari, preț care ne face să ne întrebăm de ce nu am alege o pereche de încălțări clasice sau chiar unele fără șireturi.

Inelul pentru plata wireless

Dacă bijuteriile pe care le purtați nu erau deja un semn al avuției, de anul acesta vă puteți transforma cardul în inel. Visa și McLear au lansat în iunie 2016 inelul pentru plata wireless. 45 de astfel de inele au fost oferite unor atleți sponsorizați de Visa, în timpul Jocurilor Olimpice. După perioada de probă de la Rio, considerată un succes, McLear a decis să lanseze inelele pentru publicul larg, la începutul lui 2017.

Cel mai mic Game Boy din lume

Ideea de a crea un gadget foarte mic i-a venit unui olandez, Jeroen Domburg, după ce a văzut un breloc în forma jocului. Acesta a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul în timpul conferinței Hackaday 2016 care a avut loc în California în noiembrie.

Vesta conectată pentru cai

O vestă care va permite să urmăriți fiecare gest al calului dumneavoastră, asta promite Equisense. Cu ajutorul acesteia veți putea măsura mișcarea, transpirația, respirația, ritmul cardiac și timpul de somn al calului.

„Fitness tracker” pentru câini

Potrivit producătorului, lesa dotată cu „fitness tracker” este destinată celor care consideră câinii ca fiind „membri ai familiei”. Produsul costă 200 de dolari și este dotat cu o lampă care vă permite să vă găsiți câinele pe întuneric.

Rucsac pentru porumbei

Saci pentru porumbei... chiar dacă ideea poate să vă facă să râdeți, Plume Labs a lansat acest proiect pentru a măsura poluarea din aer. Zece porumbei antrenați și echipați cu saci au survolat Londra în martie. Scopul, spune producătorul, este de a prezenta la CES 2017 în Las Vegas un obiect de măsură mobil și individual pe care oamenii să-l folosească pentru a măsura calitatea aerului ambiental.


Afișajul care imită transpirația și respirația oamenilor

„Acest panou ucide sute de țânțari purtători ai virusului Zika în fiecare zi”, scria pe afișajul acestui panou din Rio. Cum funcționează? Emite dioxid de carbon și o soluție de acid lactic pentru a reproduce transpirația și respirația umană. Astfel, țânțarii care se lasă păcăliți sunt prinși în panou și mor.


Scaune cu pilot automat pentru stat la coadă

Numele spune tot. Este vorba de scaune care avansează când locul din față se eliberează. Au fost create de Nissan și vă „oferă posibilitatea de a sta liniștiți cu ochii în telefon când așteptați la coadă.

Desfăcătorul care anunță prietenii când ați deschis o bere

Despre BOx nu putem spune mai mult decât că în era tehnologiei e important să fii tot timpul conectat, însă ar trebui ca acest lucru să fie și util. Ce face? Trimite un mesaj pe Facebook prietenilor atunci când l-ați folosit pentru a deschide o sticlă. Nimic altceva.


Lumânarea controlată printr-o aplicație

LuDela este câștigătorul incontestabil al titlului de „cel mai absurd gadget din 2016”. Costă 99 de dolari și vine la pachet cu o aplicație pentru iPhone cu ajutorul căreia o porniți și o opriți. Asta nu e tot - lumânarea are și parolă. Producătorul spune că va începe livrările în martie 2017.