Doi adolescenți au conceput aplicația SIRI în limba română

Data publicării:
16042013 siri

Cei doi informaticieni care au conceput aplicaţia SIRI în limba română nu s-au văzut niciodată, dar sunt prieteni buni în mediul virtuali.

Ricardo Ungureanu este un elev din Craiova, pasionat de matematică şi informatică. Are numai note de 10, iar de mic a demonstrat abilităţi în informatică şi s-a apucat de scris programe pe calculator. Este fascinat de produsele Apple aşa că acum câteva luni s-a gandit să pună la punct programul de asistenţă virtuală în limba română, întrucât aceasta nu exista.

În mediul online şi-a găsit şi un colaborator, un alt elev român, din Sfântu Gheorghe. Au lucrat la aplicaţie timp de șase luni, iar acum este gata. Deocamdată, programul rulează pe telefoanele prietenilor şi colegilor, dar speră să-l vândă companiei americane.

Ricardo Ungureanu are 15 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Național Frații Buzești din Craiova. Tânarul pasionat de informatică a creat aplicația Siri în limba româna, deoarece este un fan al produselor Apple. Elevul a lucrat la program cu un alt tânar de 16 ani, din Sfântu Gheorghe.

Am început să căutăm diverse documente, diverse tutoriale unde să învăţăm cum merge serverul şi am încercat să reproducem serverul adăugându-i şi limba română”, a explicat Ricardo.

A fost mult de muncă, da. Inclusiv implementare în sine şi planul de idei de înainte, undeva la şase luni până ne-am mobilizat”, a completat Radu.

Reuşita tânarului din Craiova i-a adus popularitate în rândul colegilor şi al profesorilor.

Mă bucur că a reuşit să facă o asemenea aplicaţie care poate să facă ceva de viitor în domeniul telefoniei”, a declarat Zamfirică Petrescu, directorul Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti.

Cunoscuta aplicaţie SIRI, disponibilă pe majoritatea telefoanelor şi tabletelor Apple, este folosita de milioane de oameni în întreaga lume.

Aplicaţia în limba română costă trei euro, iar banii merg către plata server-ului gazdă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri