Pandurii Târgu Jiu, la egalitate cu Hapoel Tel Aviv. Oaspeţii pornesc cu prima şansă la calificare

Data publicării:
pandurii-1

Pandurii a avut un start perfect în meciul cu Hapoel Tel Aviv. Portarul Daniel Amos a gafat incredibil la şutul lui Dan Nistor şi gazdele au intrat în avantaj.

Brazilianul Eric l-a pus şi el la încercare pe goalkeeperul advers, care nu a mai greşit şi a prins în doi timpi. Hapoel a echilibrat apoi jocul şi a reuşit egalarea la prima ocazie. Sasha a şutat perfect din lovitură liberă, iar Stanca nu a avut răspuns.

Oamenii lui Cristi Pustai au început ca din tun repriza secundă. Eric şi Momcilovici au avut ocazii uriaşe, dar de fiecare dată Amos a apărat. Şi Stanca a răspuns cu un reflex spectaculos la şutul lui Shechter.

Rezultatul a rămas 1-1, iar cei de la Pandurii îşi văd diminuate şansele de calificare în play-off-ul Europa League.

„Se putea mai mult, având în vedere că am deschis scorul repede, dar rezultatul este echitabil, având în vedere că am întâlnit o echipă bună. Este un rezultat care ne diminuează din şanse”, a declarat la final Cristi Pustai.

Returul dintre Hapoel Tel Aviv şi Pandurii Târgu Jiu se va disputa joia viitoare, pe 8 august.

Meciul Pandurii Târgu Jiu - Hapoel Tel Aviv pe DigiSport.ro

 




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri