Universitatea Craiova, eliminată rușinos din Europa League de o echipă anonimă

Data actualizării: Data publicării:
universitatea craiova locomotive tbilisi

Universitatea Craiova a fost eliminată ruşinos din Europa League de echipa georgiană de fotbal Locomotive Tbilisi, care s-a impus cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, în primul tur preliminar al competiţiei, pe Stadionul ''Miheil Meshi-2 din Tbilisi, scrie Agerpres.

Vicecampioana României a părăsit competiţia după o evoluţie lamentabilă timp de o oră, iar ridicarea nivelului de joc în ultimele 30 de minute s-a dovedit a fi ineficientă şi tardivă.

Modesta Locomotive (clasată pe locul 4 în ediţia trecută de campionat) a evoluat cu ambiţie şi a surclasat-o pe Universitatea în primul rând din punct de vedere fizic, timp de mai bine de o oră, iar din punct de vedere al dăruirii pe tot parcursul meciului.

Irakli Siharulidze (57) şi Imrane Oulad Omar (61) au marcat la capătul a două contraatacuri pentru georgieni, în timp ce golul Universităţii a fost semnat de Ştefan Baiaram (90+4).

Universitatea a avut prima oportunitate a partidei, dar Koljic (5) a fost blocat în careu de Gureşidze.

Locomotive a preluat iniţiativa, având în vedere letargia şi lipsa de inspiraţie a craiovenilor, iar Şonia a tras puţin peste poartă (17), iar Samurkasovi (21) a şutat de la 24 de metri aproape de vinclu.

Craiovenii s-au mai evidenţiat prin lovitura liberă executată de Cicâldău (27), însă mingea s-a dus pe lângă poartă.

Echipa din Tbilisi a mai avut o oportunitate, dar Oulad Omar (33), fost jucător la Academica Clinceni, a şutat puţin peste poartă din marginea careului.

Locomotive a tranşat soarta partidei în decurs de cinci minute. Irakli Siharulidze (57) a deschis scorul cu un şut de la 15 metri, după o minge întoarsă de Kirkitadze, la capătul unui contraatac. În min. 61, gazdele şi-au dublat avantajul, Oulad Omar marcând şi el simplu pe contraatac.

Universitatea s-a trezit brusc la acest scor, dar realizările jucătorilor antrenaţi de Cristiano Bergodi au fost puţine.

Koljic (66) a tras din întoarcere, iar Sandohadze a deviat mingea în bară. În min. 72, Sandohadze l-a ţinut la 6 metri pe Cicâldău, dar arbitrul nu a dictat penalty-ul cuvenit.

Bosniacul Koljic (72) s-a evidenţiat din nou, cu un şut din unghi, respins de portarul georgian de 19 ani.

Timp de multe minute, Universitatea nu a reuşit mai nimic, însă a marcat în min. 90+4, prin tânărul Baiaram, care a finalizat din centrul careului acţiunea lui Bancu. Meciul s-a încheiat după o ocazie a lui Andrei Ivan (90+7), care a trimis cu capul pe lângă poartă.

Pentru Locomotive aceasta a fost doar a treia victorie în cupele europene în 15 partide. Georgienii mai trecuseră o singură dată un tur în cupele europene, în 1999-2000, eliminând-o pe Linfield, înainte de a pierde în primul tur al Cupei UEFA (0-7 şi 0-2 cu PAOK Salonic).

Fanii Craiovei au reacționat dur: „O rușine de echipă, să rămâneți toți acolo”

Pe pagina de Facebook a Craiovei, suporterii olteni au lăsat următoarele mesaje: „De când a început campionatul ați jucat ca cizma lui Bergodi. Dezamăgitor... / Să le tăiați salariile / Vai mama voastră, sunteți niște petarde.

Noi ne pregătim de Liga Campionilor! / Nu avem viziune de joc, nu avem nimic / O rușine de echipă. / Rușine, să rămâneți toți acolo”, sunt câteva dintre mesaje, scrie digisport.ro.

Locomotive Tbilisi - Universitatea Craiova 2-1 (0-0)

Au marcat: Irakli Siharulidze (57), Imrane Oulad Omar (61), respectiv Ştefan Baiaram (90+4).
Tbilisi, Stadionul ''Miheil Meshi-2''
Europa League - turul întâi preliminar

Au evoluat echipele:

Locomotive: 25. Ghiorghi Mamardaşvili - 27. Ghiorghi Gabadze, 16. Nika Sandohadze (5. Aleksandr Andronikaşvili, 77), 3. Aleksandr Gureşidze, 40. Davit Ubilava (căpitan) - 8. Davit Samurkasovi (4. Nika Ceanturia, 80), 7. Teimuraz Şonia, 6. Beka Darţmelia - 22. Tornike Kirkitadze, 10. Irakli Siharulidze, 14. Imrane Oulad Omar (21. Tornike Dzebniauri, 69).
Antrenor: Ghiorghi Ciabrişvili.
Rezerve neutilizate: 1. Luka Şerozia - 9. Mamia Gavaşelişvili, 15. Rati Mcedlişvili, 20. Ghiorghi Iakobidze.

Universitatea: 13. Mirko Pigliacelli - 5. Bogdan Vătăjelu, 26. Stephane Acka, 23. Marius Constantin, 11. Nicuşor Bancu (căpitan) - 16. Dan Nistor (17. Ştefan Baiaram, 77), 8. Alexandru Mateiu (6. Vladimir Screciu, 67), 10. Alexandru Cicâldău - 22. Cristian Bărbuţ (28. Valentin Mihăilă, 61), 19. Elvir Koljic, 9. Andrei Ivan.
Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 1. Laurenţiu Popescu - 4. Mihai Bălaşa, 21. Antoni Ivanov, 29. Ovidiu Bic.

Arbitru: Milos Djordjic; arbitri asistenţi: Jovan Grujic, Nikola Djorovic; al patrulea oficial: Momcilo Markovic (toţi din Serbia)
Cartonaşe galbene: Ubilava (13), Vătăjelu (38), Koljic (48), Acka (54), M. Constantin (62), Screciu (69).

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bradley Cooper, îngrijorat după ce Brad Pitt a început să consume din nou alcool: „Știe cât de repede poate...
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”