Câți bani i-a adus calificarea în semifinalele de la Roland Garros și cât mai poate câștiga

Data actualizării: Data publicării:
2017 French Open - Day Eleven
Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep e la două victorii de cea mai mare performanță a carierei, câștigarea primului turneu de Grand Slam, care i-ar aduce automat și primul loc în clasamentul WTA, scrie digisport.ro.

2017 French Open - Day Eleven
Foto: Guliver/GettyImages

Un alt aspect important pentru sportiva de 25 de ani e reprezentat de lovitura financiară pe care a dat-o ocupanta locului 4 WTA: accederea în penultimul act al Openului francez i-a adus un premiu consistent: 530.000 de euro.

Dacă va trece în semifinale de Karolina Pliskova (Cehia, nr. 3 mondial), pe care o conduce cu 4-1 în meciurile directe, Halep își va dubla premiul și va ajunge la 1.060.000 de euro, iar în cazul în care cucerește trofeul nu mai puțin de 2,1 milioane de euro îi vor intra în conturi. 

În penultimul act la Roland Garros, Halep o va înfrunta pe numărul trei mondial, Karolina Pliskova .

Citiți și:
Declarațiile Simonei Halep după victoria cu Svitolina. Secretul revenirii miraculoase

În 2015, Halep câştiga cu 6-4, 7-6 (4) în finală la Dubai, iar apoi se impunea şi în optimi la Indian Wells, cu 6-4, 6-4. Anul trecut, Simona învingea cu 6-4, 7-5 în sferturi la Sydney, după care Pliskova se impunea în Cupa Davis, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, ultimul duel, disputat anul trecut, la Montreal, încheindu-se tot cu victoria româncei, 6-3, 6-3, în optimi. De remarcat că toate meciurile au avut loc pe hard.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online