Sari la conținut

Declarația lui Halep înaintea debutului de marţi de la Wuhan, după ce a fost aproape să se retragă

Simona Halep, liderul WTA, a declarat că este nerăbdătoare să dea tot ce are mai bun la turneul Wuhan Open, la care în anii trecuţi nu a avut evoluţii foarte bune. Halep va debuta la actuala ediţie a competiţiei, marţi, în jurul orei 16:00, în compania sportivei din Slovacia Dominika Cibulkova, locul 31 WTA.

Meciul, contând pentru turul doi, va fi ultimul de pe terenul central, după confruntarea Katerina Siniakova – Caroline Garcia, programată la ora 14.30.

„Este mereu plăcut să revin aici, în Asia. Este un loc special, mă simt bine şi încerc să fiu mai bună decât anul trecut. În ultimii ani nu am jucat prea bine aici, iar acum abia aştept să dau tot ce am mai bun. De fapt, în ultimii ani am jucat o semifinală. Este o mare provocare pentru mine să vin aici şi să joc cel mai bun tenis. Fiecare meci este dificil la acest nivel, dar nu se ştie niciodată. Vreau doar să intru pe teren încrezătoare şi cu gândul că am şansa mea. Nu mai există presiune pentru rezultat, ci doar pentru cât de bună pot fi în fiecare zi când intru pe teren, este o presiune pozitivă, sunt doar bucuroasă că sunt aici pentru al cincilea an consecutiv”, a declarat Halep pentru WTA.

Simona Halep, locul I WTA, declarase duminică, după antrenamentul efectuat cu Petra Kvitova, că a simţit dureri la spate, astfel că participarea ei la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan era sub semnul întrebării.

„Nu ştiu de ce s-a întâmplat. Au fost 24 de ore dificile, speră să fiu pregătită mâine”, a declarat Halep duminică.

Anul trecut, Simona Halep a părăsit competiţia chineză de categorie Premier 5 în turul al doilea, în care de asemenea a fost acceptată direct. Ea a fost învinsă atunci de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1. În 2016, Halep a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă de Petra Kvitova.

Dominika Cibulkova conduce cu 4-2 în întâlnirile directe cu Halep. Ultimul lor meci a avut loc în grupe, la Turneul Campioanelor de la Singapore, în 2016, când Cibulkova s-a impus cu 6-3, 7-6 (5). Halep a câştigat cele două partide pe zgură (6-2, 6-4, în 2016, la Madrid, în finală şi 0-6, 6-4, 6-3, la Bruxelles, în 2012, în sferturi), în timp ce Dominika Cibulkova s-a impus de trei ori pe hard şi o dată pe iarbă.

Sursa: News.ro

Etichete: China , declaratie , turneu , simona halep , wta , wuhan , numarul 1 wta , declaratie halep

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale