Dan Barna: Gestul lui Iordache era adresat de fapt României

Data actualizării: Data publicării:
usr dan barna agerpres
Dan Barna, președintele USR. Foto: Agerpres

Nu a fost nicio surpriză. Intervenția făcută de domnul Iordache este demnă de Nicolae Ceaușescu, spune Dan Barna, președintele USR, după scena iscată de Florin Iordache, miercuri, în Parlament. Barna crede că gestul este adresat de fapt României, și nu unei părți din Parlament.

Dan Barna: Nu a fost nicio surpriză, pentru că toată intervenția anterioară acestui gest pe care domnul Iordache a avut-o în plenul Parlamentului era o intervenție demnă de Nicolae Ceaușescu în cele mai negre momente ale sale. A susținut că de fapt toată Uniunea Europeană și România și toate celelalte intutuții europene vor să se răzbune și sunt împotriva României și că ei, PSD-ul, vor continua ceea ce fac până la capăt „indiferent ce s-ar întâmpla”, în ciuda tuturor și a enumerat instituțiile europene. Și în acest contex a fost și gestul care nu era adresat doar unei părți din Parlament, era adresat de fapt României. Este dovada supremă că vorbim de o gașcă de penali care au confiscat statul român și care ne tratează ca pe niște acareturi proprii.

S-a întâmplat după un discurs în plen, în care i-a atacat pe parlamentarii USR și PNL pentru criticile pe care le-au adus la modificările legilor justiției. 

Opoziția l-a aplaudat ironic după acest gest.

„Vi s-a părut. Am mâinile ridicate, care este problema?” - este explicația dată de Florin Iordache jurnaliștilor după scena din Parlament. 

Florin Iordache a reacționat dur, marți, după publicarea raportului MCV pentru România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri