Şomaj mare, salarii mici

Data publicării:
oameni pe strada social statistici

Pe harta salariilor, judeţul Vaslui, campionul şomajului, stă cel mai prost, cu un venit mediu de 1.100 de lei pe salariat. Judeţul Bacău are cu doar 140 de lei în plus, în vreme ce în Cluj se ajunge la un salariu mediu de 1.650 de lei.

Acolo unde nu avem investiţii private sau ele sunt reduse, principala problemă e reprezentată de salariile relativ mici. În aceste condiţii, oamenii preferă să stea acasă, pe ajutorul de la stat, chiar dacă e mic, decât să meargă şi să muncească în anumite condiţii pe salarii destul de mici”, spune Corina Diaconu, specialist în resurse umane.

„Locuri de muncă sunt, dar nu sunt oameni care să vină să lucreze pe acele locuri. Începi pe salariu mai mic şi-ţi creşte în funcţie de realizări”, explică Sorin Minea, patronul unei fabrici.

Doar 17% din angajaţii români primesc salarii mai mari decât venitul mediu pe economie, potrivit statisticilor de la Inspecţia Muncii. Asta înseamnă că restul au lefuri mai mici de 2.415 lei brut.

Din luna iulie, salariul minim pe economie va creşte de la 975 de lei brut, cât este în prezent, la 1.050 de lei. Patronii spun că această majorare nu este determinată de realitatea economică şi că măsura îi va descuraja să facă noi angajări.

„Creşterea în general a salariului minim şi fixarea salariului minim la nivel de Guvern nu mi s-a părut niciodată coerentă, este doar o acoperire a salariilor bugetarilor”, e de părere Sorin Minea, patronul unei fabrici.

Totuşi, Guvernul vede partea plină a paharului.

„În ultimii doi ani, am luat măsuri pentru crearea de locuri de muncă, s-au creat locuri de muncă, dar vrem în continuare ca acest trend să se păstreze, însă într-o perioadă atât de scurtă este greu de recuperat ceea ce s-a distrus în perioada crizei, aproape 700.000 de locuri de muncă”, a declarat Rovana Plumb, ministrul Muncii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Digi FM
Iulia Albu, reacție acidă după ce Mihai Albu a dezvăluit că fiica lor are un iubit: „M-a deranjat. Ține cumva...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta tatăl lui Fuego și cine a fost, de fapt. Artistul a făcut publică prima fotografie: „Am zis de...
Film Now
Actrița din "Cât îmi dai ca să te împușc?", diagnosticată cu cancer în timp ce părinții ei erau în îngrijire...
Adevarul
Mai există cale de întoarcere în Iran? Fost consilier al președintelui Obama: „I-am învățat că au nevoie de...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 6.000.000 români. Schimbare majoră la calculul pensiei. Care este formula?
Digi FM
Alex Velea, sincer despre relația cu Antonia: „Am fost mereu într-un stres”. Ce a răspuns când a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială când mănânci banane. Explicațiile cardiologilor
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Halle Berry, în colanți și bustieră, la ora de sport. Împlinește 60 de ani la vară, și-a schimbat look-ul și...
UTV
Azteca și Dana s-au despărțit. „Relația, pur și simplu, s-a consumat”