Revoluție în domeniul aviației. Ce-și propune proiectul FELLO'FLY, inspirat din zborul păsărilor migratoare
Airbus a prezentat proiectul FELLO'FLY, menit să sporească performanțele de mediu ale aeronavelor comerciale. Inovația este inspirată din natură, mai exact de la zborul păsărilor migratoare și presupune ca doua aeronave să zboare în tandem astfel încât să diminueze consumul de combustibil. Testele vor începe anul viitor, iar soluția este de așteptat să aibă un impact semnificativ asupra reducerii emisiilor din industria aviației.
Criza apei murdare din Slobozia. Oamenii refuză să bea apă de la robinet, chiar dacă oficial e potabilă
Norii de cenușă sufocă Craiova: cum au ajuns sute de familii să dea în judecată statul pentru aerul otrăvit. „Trăim un coșmar zilnic”
„Miroase a gunoaie și gaze”. Peste 500 de reclamații în 24 de ore în București. Garda de Mediu a început controale
Intrarea în țară, plină de gunoaie. Imagini dezolante pe marginile autostrăzii A1: „Cum intrăm în România, suntem parcă alți oameni”
Poluare masivă pe râul Jiu
Poluare în vestul țării. Cazul unei firme de apă-canal care, în loc să trateze apele uzate, le deversa ilegal în râuri
Risipa vestimentară: cumpărăm mult, păstrăm puțin. Cum încearcă activiștii de mediu să schimbe obiceiul românilor. „Nu e o rușine”
Focar de infecție pe malul râului Jiu, din cauza tonelor de gunoaie aruncate la întâmplare de oameni
Comună sufocată de gunoaie. Primăria spune că nu are bani să plătească amenda de 30.000 de lei
Industria aviatică este răspunzătoare de aproximativ două procente din totalul emisiilor de dioxid de carbon provocate la nivel global, avionul fiind cel mai poluant mijloc de transport. De fapt, dacă industria aviației ar fi o țară, aceasta ar fi una dintre primele 10 națiuni care poluează cel mai mult planeta. Și cu toate acestea zborul este mai puțin taxat decât alte forme de transport.
Anul trecut, zborurile din toată lumea au produs aproape 900 de milioane de tone de dioxid de carbon, iar problema este pe cale să se agraveze din moment ce traficul aerian crește masiv de la an la an.
Dacă în 2010, industria aviației transporta în medie aproape 2 miliarde și jumătate de pasageri, estimările arată că până în 2050 numărul acestora va crește la 16 miliarde. Fără acțiuni, specialiștii atrag atenția că emisiile generate de călătoriile cu avionul se vor tripa în următoarele două decenii.
Ce presupune proiectul FELLO'FLY
Airbus a venit însă cu o soluție. Producătorul european de aeronave a prezentat proiectul FELLO'FLY, inspirat din zborul păsărilor migratoare. Compania își propune să demonstreze viabilitatea tehnică, operațională și comercială a două aeronave care zboară împreună pe distanțe mari.
Practic, prin acest sistem o aeronavă va prelua energia lăsată în urmă de către o altă aeronoava-lider. Acest lucru îi permite aeronavei din urmă să reducă utilizarea motorului și prin urmare să diminueze consumul de combustibil cu până la 10% pe călătorie.
„Mulți oameni s-ar putea gândi că a face din acest lucru o realitate pentru avioane ar fi imposibil. Dar nouă ne place provocarea. A fost deja demonstrat acum mult timp că aceasta ar putea fi o modalitate foarte puternică prin care se pot reduce emisiile din aviație. Industria noastră are o datorie, să își reducă din amprenta asupra mediului înconjurator și pentru asta Airbus este dispus să își împingă limitele pentru a face imposibilul posibil”, spune Sandra Bour Schaeffer, director de departament la Airbus.
Soluţia tehnică la care lucrează Airbus implică și funcţii de asistenţă pentru pilot, prin care să se asigure că aeronava din urmă rămâne poziţionată în siguranţă pe direcţia fluxului de aer venit de la aeronava-lider, menţinând aceeaşi distanţă, la o altitudine constantă.
Airbus urmează să înceapă testele de zbor cu două dintre aeronavele sale de tip A350 anul viitor. Având în vedere potenţialul ridicat al acestei soluții pentru industria aviației în ceea ce privește reducerea poluării, Airbus vizează o cronologie ambiţioasă. Își propune să intre pe piață cu acest sistem în următorii cinci ani.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News