Start-Up Nation redeschide înscrierile. Cine poate participa și ce finanțare este disponibilă

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
firma companie
sursa: gettyimages.com/

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat miercuri, 30 septembrie, redeschiderea înscrierilor la cursurile gratuite de formare antreprenorială din cadrul programului Start-Up Nation, destinate tinerilor cu vârste între 18 și 29 de ani.

Noua sesiune începe pe 6 octombrie 2026, la ora 10:00, pe platforma minimis.imm.gov.ro, iar pentru această etapă sunt disponibile 17.600 de locuri. Absolvirea cursurilor este obligatorie pentru accesarea ulterioară a unei finanțări de până la 250.000 de lei, echivalentul a aproape 50.000 de euro.

Cursurile de formare antreprenorială au o durată de 40 de ore, iar participanții care le finalizează vor primi un certificat de absolvire acreditat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Cum sunt împărțite cele 17.600 de locuri

Pentru această sesiune, locurile sunt distribuite în patru categorii:

- 950 de locuri pentru persoane cu vârsta între 18 și 30 de ani neîmpliniți, cu domiciliul în București-Ilfov; indicatorul de program este de 700 de înscrieri;

- 300 de locuri pentru persoane cu vârsta între 18 și 30 de ani neîmpliniți, aparținând minorității rome, cu domiciliul în București-Ilfov; indicatorul de program este de 220 de înscrieri;

- 13.500 de locuri pentru persoane cu vârsta între 18 și 30 de ani neîmpliniți, cu domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate, fără București-Ilfov; indicatorul de program este de 10.000 de înscrieri;

- 2.850 de locuri pentru persoane cu vârsta între 18 și 30 de ani neîmpliniți, aparținând minorității rome, cu domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate, fără București-Ilfov; indicatorul de program este de 2.100 de înscrieri.

„Programul se adresează tinerilor indiferent de statutul lor pe piața muncii, inclusiv persoanelor reîntoarse în țară. Condiția privind nivelul de școlarizare este absolvirea învățământului gimnazial (nivel ISCED 2)”, a precizat ministerul.

Vezi și IMM-urile cer prelungirea termenului pentru actualizarea codurilor CAEN. Doar una din trei firme ar fi făcut formalitățile

Ce se întâmplă cu cei înscriși în prima etapă

Persoanele care s-au înscris în prima etapă de formare și au fost declarate eligibile, dar nu au absolvit cursurile, se pot înscrie din nou prin actualizarea cererii inițiale.

Potrivit ministerului, înainte de deschiderea noii sesiuni, ele trebuie să verifice accesul la contul personal folosind adresa de e-mail cu care s-au înscris inițial. În cazul în care întâmpină probleme de acces, pot solicita modificarea adresei de e-mail.

Totodată, în aplicația informatică, tinerii își pot selecta furnizorul de formare profesională și pot opta pentru desfășurarea cursurilor online sau în format fizic, în una dintre locațiile puse la dispoziție de organizatori. 

Citește și Primele 41 de firme au semnat acordurile de finanțare prin SME Eco-Tech. Granturi de peste 267.000 de lei

Înscrierile vor fi deschise timp de 30 de zile

Sesiunea va rămâne deschisă 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la ocuparea tuturor locurilor și constituirea unei liste de rezervă.

În etapa a doua a Start-Up Nation, firmele nou-înființate de absolvenții cursurilor vor putea beneficia de o finanțare de maximum 250.000 de lei, care poate acoperi cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Te-ar putea interesa și Au intrat în vigoare noi reguli pentru magazinele online. Ce este notificarea armonizată și eticheta GARAN. Nivelul amenzilor