Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție din cauza deșeurilor. Cum s-a ajuns în situația actuală

Alexandru Gologan Data publicării:
groapa gunoi deseuri
Sursa: Inquam Photos / Alex Nicodim

Comisia Europeană (CE) a decis vineri, 30 ianuarie, să iniţieze o acţiune împotriva României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiilor care îi revin în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor.

Acțiunea are la bază încălcarea obligațiilor ce survin din Tratatul de aderare a României la Uniune şi Directiva privind depozitele de deşeuri (1999/31/CE, modificată de Directiva (UE) 2018/850), transmite Comisia printr-un comunicat.

Directiva impune statelor membre obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a închide şi reabilita depozitele de deşeuri cărora nu li s-a acordat o autorizaţie sau care nu îndeplinesc condiţiile de exploatare prevăzute de lege. Aceste obligaţii sunt esenţiale pentru prevenirea riscurilor pe termen lung la adresa sănătăţii umane şi a mediului.

Derogarea tranzitorie acordată în temeiul Tratatului de aderare a permis anumitor depozite de deşeuri să funcţioneze până la 16 iulie 2017, dată după care toate locațiile neconforme trebuiau închise şi reabilitate.

Între timp, România a închis și reabilitat 92 dintre aceste depozite, însă 15 încă funcţionează fără planuri clare de reamenajare. Acesta este motivul pentru care Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020 şi un aviz motivat în februarie 2024.

În pofida unor progrese, autorităţile române nu au abordat pe deplin preocupările exprimate, astfel că în prezent 9 centre nu îndeplinesc standardele europene. În consecință, CE consideră insuficiente eforturile depuse de autorităţile române, având în vedere orizontul mare de timp în care legislația putea fi respectată, și iniţiază o acţiune împotriva României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.