Foto Protest de amploare în Piața Victoriei din Capitală împotriva pensiilor speciale. Manifestanții vor referendum
Zeci de protestatari s-au adunat în faţa sediului Guvernului pentru a manifesta împotriva pensiilor speciale acordate anumitor categorii profesionale.
Reuniți sub sloganul „Vrem drepturi egale, fără pensii speciale!”, protestatarii au solicitat autorităților organizarea unui referendum constituţional pentru eliminarea privilegiilor acordate magistraților la ieșirea din activitate.
„Dubla măsură a politicienilor doare mai tare decât gaura bugetară. Guvernul şi preşedintele se roagă de magistraţi să accepte pensii de doar 15 ori mai mari decât pensia medie din România, în timp ce oamenii obişnuiţi au fost nevoiţi să suporte măsurile anticriză de îndată.
Executivul are răbdare cu magistraţii cărora le acordă o tranziţie de 10 - 15 ani până la implementarea legii, în timp pensionarii obişnuiţi au aflat de la o lună la alta că rămân fără 10% din pensii. Asta nu e reformă, e protejarea privilegiilor", transmit organizațiile civice care au organizat protestul, potrivit Agerpres.
În timp ce privilegiile rămân protejate, restul cetăţenilor sunt nevoiţi să suporte măsurile austere:
- creşterea taxelor,
- tăieri de venituri pentru pensionarii obişnuiţi,
- impozitare suplimentară pentru mamele în concediu de creştere copil,
- burse reduse pentru studenţi.
Vineri au fost organizate acțiuni similare în Timişoara, Iaşi, Piteşti şi Arad. Organizaţiile civice cer o reformă reală a pensiilor speciale, prin aplicarea principiului contributivităţii pentru toate pensiile din România.