Senatul adoptă proiectul care prevede suspendarea executărilor silite. Ce înseamnă acest demers

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
lei leu
sursa: gettyimages.com/

Senatul a adoptat luni, 18 mai, un proiect de lege care prevede suspendarea de drept a executărilor silite prin poprire asupra conturilor instituţiilor şi autorităţilor publice deschise la instituţiile de credit pe durata a 6 luni de la primirea somaţiei de plată, termen în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Propunerea legislativă a înregistrat 76 de voturi „pentru”, 38 „împotrivă” şi o abţinere. Senatul este primul for legislativ sesizat, iar Camera Deputaţilor are putere decizională.

Prin acest act se completează Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

„Prevederile articolului 2 se aplică în mod corespunzător şi sumelor aflate în conturile instituţiilor şi autorităţilor publice deschise la instituţiile de credit, inclusiv în ceea ce priveşte măsurile de executare silită prin poprire”, prevede proiectul adoptat.

Potrivit articolul 2 din Ordonanţa 22/2002, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Vezi și: ANAF intensifică executările silite. Sumele recuperate au crescut la peste 27 miliarde lei într-un an