Valoarea alocațiilor de stat pentru copii s-a ridicat la peste 1,2 miliarde de lei în decembrie

Redacția Digi Economic Data publicării:
bani romania
sursa: shutterstock.com/

Valoarea alocațiilor de stat pentru copii, achitate în luna decembrie 2024, a fost de 1,203 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut ușor, de la 336,18 lei în noiembrie, la 335,95 lei pe beneficiar.

În luna decembrie, 23.581.031 copii au primit alocații, cei mai mulți din București (366.452) și din județele Iași (200.444), Suceava (136.080), Constanța (125.045), Cluj (123.824) și Bacău (122.295).

Cei mai puțini beneficiari au fost înregistrați în județele Tulcea (32.561), Caraș-Severin (37.049), Covasna (37.463) și Mehedinți (37.547), conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în județele Botoșani, de 343,32 lei, Caraș-Severin (343,29 lei) și Sălaj (340,11 lei), arată Agerpres.

Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestora.