Răsturnare de situație în cazul Lukoil: SUA permite funcționarea rețelei de benzinării în anumite condiții. Când intră sancțiunile
Administraţia Trump a hotărât joi, 4 decembrie, acordarea unei derogări rețelei de benzinării controlate de Lukoil, pentru a evita penalizarea clienţilor şi furnizorilor.
Condiția pusă de autoritățile americane este ca veniturile obținute din tranzacțiile efectuate în benzinăriile Lukoil din afara Rusiei să nu fie transferate către Moscova. Derogarea de la sancțiunile anunțate în octombrie este valabilă până la data de 29 aprilie 2026, arată Reuters.
La nivel global, Lukoil are desfășurate aproape 2.000 de stații de alimentare, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa distribuţiei de combustibil din Republica Moldova şi Bulgaria. În Turcia operează aproximativ 600 de benzinării iar în România peste 300.
De asemenea, aproape 200 de benzinării se regăsesc în statele americane New Jersey, Pennsylvania şi New York. Luna trecută, sancțiunile anunțate au determinat operatorul finlandez Teboil să închidă treptat cele 430 de benzinării Lukoil, pe măsură ce combustibilul se epuizează.
În acest context sensibil pentru gigantul petrolier rus, compania MOL și-a exprimat intenția de a cumpăra rafinăriile şi benzinăriile Lukoil din Europa, precum şi participaţiile la activele de producţie din Kazahstan şi Azerbaidjan.
Ministrul Afacerilor Externe: benzinăriile Lukoil vor funcţiona legal până în aprilie 2026
Într-o reacție publicată pe pagina sa oficială de X, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a explicat cum își vor desfășura activitatea benzinăriile Lukoil din România.
„Decizia SUA (OFAC) de astăzi, Licenţa 128B privind Lukoil, asigură timpul necesar pentru a proteja locurile de muncă şi securitatea energetică şi păstrează interdicţiile de transferuri spre Rusia.
În ultimele săptămâni ne-am coordonat îndeaproape cu OFAC privind scenariile posibile în România, alături de ministerele relevante, iar Guvernul României a luat măsurile necesare şi are acum instrumentele pentru a putea supraveghea activitatea companiei.
Ştiu că sunt mulţi angajaţi şi familiile lor care au nevoie de claritate până la vânzare, care se întreabă dacă de Crăciun vor putea primi banii de salarii de la angajatorul lor sau nu”, informează Țoiu.
Șefa diplomaţiei române a punctat ce înseamnă derogarea acordată de Statele Unite companiei Lukoil. Această decizie aduce:
- stabilitate: Benzinăriile pot funcționa legal, pot plăti salarii și achiziționa stocuri până în aprilie 2026.
- o ieșire controlată: Se permite explicit vânzarea sau lichidarea operațiunilor către alți operatori.
„Este interzis transferul oricăror fonduri sau profituri către Rusia, iar asta nu va fi ceva ce depinde doar de cuvântul lor, ci este ceva ce monitorizăm direct”, încheie Ţoiu.