Câți bani vrea să împrumute statul în februarie

Redacția Digi Economic Data publicării:
lei leu
sursa: gettyimages.com/

Finanțele au planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,7 miliarde de lei în luna februarie, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma programată este cu 2,3 miliarde de lei mai mică față de valoarea împrumuturilor planificate pentru ianuarie 2026, de 10 miliarde de lei, și va fi utilizată pentru refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice, precum și pentru finanțarea deficitului bugetar.

Pe 12 februarie va avea loc o licitație pentru certificate de trezorerie cu discont, cu scadența în 15 februarie 2027, în valoare de 1 miliard de lei, potrivit Agerpres.

De asemenea, vor fi organizate 12 licitații pentru emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 6,7 miliarde de lei, urmate a doua zi de sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, echivalente cu 15% din valoarea inițială a emisiunii.

Calendarul licitatiilor pentru obligațiuni include:

- 4 emisiuni de 400 milioane lei: 2, 16 (două emisiuni) și 26 februarie;

- două emisiuni de 500 milioane lei: 5 și 9 februarie;

- 3 emisiuni de 600 milioane lei: 2, 12 și 23 februarie;

- o emisiune de 700 milioane lei: 18 februarie;

- două emisiuni de 800 milioane lei: 5 și 9 februarie.