Analiză România a rămas fără guvern și fără buget pentru 2027. Expert: „Investiția amânată ajunge adesea în altă țară”. Miza: ratingul țării
Guvernul propus de Siegfried Mureșan a fost respins miercuri, 30 septembrie, în Parlament, după ce a primit 182 de voturi pentru și 15 împotrivă, în condițiile în care pentru învestire erau necesare 233 de voturi. Votul prelungește incertitudinea politică exact înaintea unei evaluări S&P Global Ratings pentru România, așteptată vineri, 2 octombrie.
În prima reacție a piețelor după vot, însă, nu s-a văzut o nouă mișcare puternică de aversiune la risc. Consultantul financiar Adrian Negrescu spune că explicația este că investitorii au anticipat deja eșecul votului și și-au ajustat pozițiile înainte de momentul decisiv.
„Piețele au reacționat surprinzător de liniștit. Bursa de la București a crescut cu aproape 1%, iar dobânda cerută statului pentru împrumuturile pe zece ani a coborât ușor, la 7,575%, după ce cu o zi înainte urcase la 7,8%, cel mai ridicat nivel din ultimul an. Euro s-a tranzacționat în jur de 5,28 lei, practic la nivelul maxim din istorie”, explică Negrescu pentru DigiEconomic.
Pentru consultant, calmul de miercuri nu trebuie interpretat însă ca un semnal că piețele consideră situația economică rezolvată.
„Investitorii nu mai sperau ca guvernul să treacă și își luaseră măsurile de precauție din timp. În zilele dinaintea votului, bursa pierduse aproape 4% în doar două ședințe, iar dobânzile statului urcaseră la maximul anului. Același lucru s-a întâmplat în mai, la căderea Guvernului Bolojan, când bursa a scăzut întâi, apoi a revenit în aceeași zi. Cu alte cuvinte, piețele nu spun că totul este în regulă. Spun doar că prețul crizei fusese deja plătit”, afirmă el.
Evoluția recentă a randamentelor titlurilor de stat confirmă presiunea ridicată asupra finanțării României. Randamentul obligațiunilor pe 10 ani a ajuns la 7,84% în 29 septembrie, după o creștere accentuată în ultimele săptămâni.
S&P, testul de vineri pentru România
În acest context, următorul moment important este evaluarea S&P din 2 octombrie. România are în prezent ratingul suveran BBB-, cu perspectivă negativă, menținut de S&P în aprilie. Agenția a avertizat că ar putea reduce ratingul dacă traiectoria de consolidare fiscală se îndepărtează semnificativ de așteptări, iar întârzierile privind fondurile europene ar putea amplifica presiunile.
Negrescu consideră că tocmai aici se află miza majoră a votului eșuat.
„Adevăratul test vine vineri, 2 octombrie, când S&P își anunță decizia. România are acum nota BBB-, cu perspectivă negativă, ultima treaptă din categoria țărilor considerate sigure pentru investiții”, a mai spus consultantul.
Acesta atrage atenția asupra unei contradicții între evoluția indicatorilor bugetari și instabilitatea politică.
„Acesta este paradoxul situației: pe partea de cifre, România își face temele. Pe partea politică, dă semnale contrare”, spune Negrescu.
Înaintea raportului S&P, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a susținut că execuția bugetară este „un pilon foarte solid” pentru păstrarea ratingului. După primele opt luni, deficitul bugetar a coborât la 2,89% din PIB, respectiv 59,42 miliarde de lei, cu aproximativ 27 de miliarde de lei sub nivelul din perioada similară din 2025.
Ce înseamnă o eventuală retrogradare
România se află deja la ultima treaptă a categoriei investment grade în cazul S&P. O eventuală coborâre sub BBB- ar însemna pierderea statutului de țară recomandată pentru investiții de către această agenție.
„Dacă S&P retrogradează, România intră la una dintre agenții în categoria 'junk', rezervată țărilor considerate riscante. O a doua retrogradare ar obliga multe fonduri mari să vândă titlurile românești, iar împrumuturile statului ar deveni și mai scumpe”, explică Adrian Negrescu pentru DigiEconomic.
Fitch a menținut în vară ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă, iar următoarea evaluare a agenției este programată pentru ianuarie 2027. De asemenea, și Moody's a reconfirmat ratingul suveran al țării.
Investițiile străine, un alt semnal de alarmă
Dincolo de rating, Negrescu atrage atenția asupra evoluției investițiilor străine directe.
În primele șase luni din 2026, investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 669 de milioane de euro, față de 3,719 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR) amintite de Negrescu.
Scăderea de aproximativ 82% are însă mai multe explicații și nu poate fi atribuită exclusiv situației politice. Prim-viceguvernatorul BNR Leonardo Badea a indicat distribuirea dividendelor, reducerea profitabilității companiilor cu capital străin și factori conjuncturali printre cauzele declinului.
Negrescu consideră totuși că evoluția trebuie privită și prin prisma predictibilității economice.
„Pentru o firmă care trebuie să decidă unde construiește o fabrică sau deschide un centru de afaceri, o țară fără guvern și fără buget pentru anul următor este o țară în care decizia se amână. Iar o investiție amânată ajunge adesea în Polonia, Ungaria sau Bulgaria”, afirmă consultantul.
Bugetul pentru 2027, principala problemă imediată
Eșecul învestirii Guvernului Mureșan înseamnă că programul său economic nu poate fi pus în aplicare în forma propusă. Documentul prevedea, printre altele, eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027, revenirea TVA la 19% atunci când situația bugetară ar permite-o, reformarea sistemului de pensii, reorganizarea administrației fiscale și măsuri pentru reducerea birocrației.
Pentru economie, problema imediată este însă lipsa unui executiv cu mandat deplin care să pregătească bugetul pentru anul viitor.
„Planul de reducere a deficitului propus de Guvernul Mureșan rămâne doar pe hârtie, fără nicio garanție că următorul guvern îl va prelua. Ministerul Finanțelor trebuie însă să se împrumute în continuare lună de lună pentru a plăti salariile, pensiile și datoriile vechi, iar fiecare săptămână de incertitudine face banii mai scumpi”, spune Negrescu.
Presiune pe leu și pe costul creditelor
Consultantul vede trei efecte economice importante ale prelungirii crizei politice: presiunea asupra finanțării statului, riscul unor noi presiuni asupra leului și amânarea redresării economiei.
„Ieșirea investitorilor străini din titlurile de stat românești apasă direct pe moneda națională, iar un leu mai slab înseamnă prețuri mai mari la produsele importate și inflație care scade mai greu”, afirmă el.
În același timp, costul ridicat al finanțării se transmite în economie prin dobânzi.
„Economia României a scăzut cu 0,8% în primul semestru. Guvernatorul BNR a spus că dobânzile ar putea începe să scadă abia la începutul lui 2027, pe măsură ce scade inflația. Fiecare lună de criză politică împinge această relaxare mai departe și, odată cu ea, ieftinirea creditelor pentru firme și familii”, spune Negrescu.
Ce urmează după respingerea Guvernului
Respingerea Cabinetului Mureșan prelungește procesul de formare a unui guvern cu mandat deplin. Potrivit Constituției, după două propuneri de guvern respinse în intervalul prevăzut de lege, președintele poate ajunge să dizolve Parlamentul, însă dizolvarea nu este automată și există în continuare posibilitatea unei noi desemnări și a formării unei majorități.
Din perspectiva economiei, Negrescu spune că esențială este viteza cu care apare un guvern capabil să prezinte un plan fiscal credibil.
„Nu contează ce partide vor forma următorul guvern. Contează cât de repede apare și dacă vine cu un buget credibil pentru 2027. Piețele au arătat miercuri că sunt dispuse să aștepte. Răbdarea lor are însă o limită, iar vineri, S&P ne va spune cât de aproape suntem de ea.”, a conchis Adrian Negrescu.
Te-ar putea interesa și Ce este Venitul Minim de Incluziune și cine îl primește în 2026. Ce bani pot primi persoanele și familiile cu venituri mici