Calea ferată Braşov-Sighişoara primește fonduri europene pentru modernizare. Finanțarea depășește 600 de milioane de euro
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un acord de finanţare în valoare de 630 de milioane de euro cu România pentru modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara, în completarea fondurilor europene şi a contribuţiei de la bugetul de stat.
Proiectul, cu un cost total de 2,25 miliarde de euro, constă în modernizarea a 113 kilometri de cale ferată cu două fire şi electrificată, între Braşov şi Sighişoara, în centrul României. După finalizarea lucrărilor, capacitatea liniei va creşte atât pentru transportul de pasageri, cât şi pentru cel de marfă, asigurând în acelaşi timp reducerea timpilor de călătorie, îmbunătăţirea fiabilităţii şi creşterea siguranţei.
„Aceasta este o investiţie în oameni, conectivitate şi viitorul României. Prin modernizarea acestei căi ferate strategice, ajutăm milioane de pasageri să călătorească mai eficient, creând în acelaşi timp capacitatea necesară pentru ca mărfurile să fie transportate mai eficient pe calea ferată. În acelaşi timp, consolidăm conexiunile României cu pieţele europene şi sprijinim un transport mai sustenabil. Acesta este exact rezultatul pe care ar trebui să îl genereze investiţiile europene: infrastructură mai bună, care creează oportunităţi pentru oameni, companii şi regiuni”, a declarat vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris.
La rândul său, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a subliniat importanța proiectului.
„Investiţiile de această amploare sunt esenţiale pentru consolidarea potenţialului economic pe termen lung al României. O infrastructură de înaltă calitate creează condiţiile necesare pentru ca întreprinderile să investească, regiunile să se dezvolte, iar oamenii să beneficieze de oportunităţi economice mai mari. Proiectul Braşov-Sighişoara este un exemplu important al modului în care România poate îmbina priorităţile naţionale cu cooperarea europeană pentru a dezvolta o infrastructură care va sprijini creşterea economică şi competitivitatea ţării în anii următori”, precizează Nazare.
Calea ferată face parte din coridoarele TEN-T (Reţeaua transeuropeană de transport) Rin-Dunăre şi Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee. Modernizarea va elimina un punct de congestie de pe aceste rute strategice şi va consolida conexiunile feroviare dintre România şi reţeaua feroviară europeană extinsă.
Caracteristici tehnice
Calea ferată modernizată va permite trenurilor de pasageri să circule cu viteze de până la 160 km/h, iar trenurilor de marfă cu viteze de până la 120 km/h. Se estimează că linia va fi utilizată anual de aproximativ patru milioane de pasageri şi va permite transportul a şase milioane de tone de marfă. De asemenea, pe ruta modernizată vor putea circula trenuri de marfă mai lungi şi mai grele.
Linia va fi echipată cu Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS), contribuind la creşterea siguranţei şi la asigurarea interoperabilităţii operaţiunilor feroviare. Gările şi staţiile vor fi, de asemenea, modernizate pentru a face călătoriile cu trenul mai accesibile, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi şi persoanele cu mobilitate redusă.
Proiectul va contribui, de asemenea, la transferul transportului de la rutier la feroviar, contribuind la reducerea congestionării traficului, a numărului de accidente rutiere, a poluării fonice, a poluării atmosferice şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, acesta va îmbunătăţi accesibilitatea şi mobilitatea în centrul României, sprijinind coeziunea economică, socială, teritorială şi va consolida rolul transportului feroviar în reţeaua de transport a ţării.
Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de până la 27 de ani şi va sprijini bugetul de stat în acoperirea cofinanţării naţionale. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este anul 2029.
Citește și: Ministrul interimar al Transporturilor, despre infrastructura feroviară: Mai proastă ca acum 10 ani