România, ținta unei noi investigații fraudă cu fonduri europene: Paguba se ridică la 20 de milioane de euro

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
industrie romania
sursa: profimediaimages.ro/

Parchetul European (EPPO) din București a efectuat noi percheziții în cadrul unei anchete care vizează un dosar de fraudă axat pe proiecte de producție industrială.

Aproximativ 20 de milioane de euro erau destinate pentru dezvoltarea a două direcții:

  1. fabricarea unităților de baterii litiu-ion (10 milioane de euro),
  2. realizare de structuri modulare metalice prefabricate (10 milioane de euro).

Alocările erau cofinanțate de Uniunea Europeană și urmăreau dezvoltarea industriei românești.

Conform anchetei, beneficiarii proiectelor au prezentat autorității de management din România documente false sau inexacte în perioada 2020 - 2024 prin care au încercat să dovedească aportul financiar la program.

„Aceleași fonduri au fost utilizate în mod repetat pentru ambele proiecte pentru a crea aparența de soliditate financiară și au fost transferate în conturile beneficiarilor doar pentru perioada necesară generării extraselor de cont bancare justificative. Astfel au obținut în mod ilegal finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), din care au primit deja 7,5 milioane de euro.

Unul dintre proiecte a fost implementat ilegal cu asistența unui funcționar public, care a certificat informații false în rapoartele vizitei la fața locului. Aceste rapoarte, care au stat la baza prelungirii ulterioare a contractului de finanțare și a perioadei de implementare a proiectului, au indicat în mod fals că echipamentele necesare prin contractul de furnizare au ajuns în țară, chiar dacă furnizorul principal nu achiziționase efectiv niciun echipament”, transmit procurorii din cadrul EPPO.

Beneficiarii sunt, de asemenea, suspectați că au stabilit ulterior circuite financiare interne și internaționale frauduloase pentru a deturna fondurile în propriul beneficiu. Faptele care fac obiectul anchetei: fraudă, fals și spălare de bani.

Toate persoanele vizate sunt prezumate a fi nevinovate până la probarea vinovăției în instanțele judecătorești române competente.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.