Sari la conținut

58 rezultate pentru eticheta martin schulz

  1. A început rostogolirea PSD. Lucru constatat de Ana Gomes, dar prezis de Martin Schulz

    Cu un prezent tot mai dominat de discursuri aspre la adresa UE şi iniţiative care subminează agenda prietenilor săi tradiţionali de la Bruxelles, PSD se apropie, uşor-uşor, de momentul adevărului. Va afla că Europa a ajuns într-un punct care acum şapte-zece ani părea improbabil, dar şi că asta nu e...

    Citește știrea
  2. Angela Merkel. Secretul unui lider care a intrat în istorie

    Prima femeie cancelar din istoria Germaniei, considerată liderul de facto al Uniunii Europene și declarată în repetate rânduri cea mai puternică femeie din lume, se află la conducere din 2005.

    Citește știrea
  3. Acord la Berlin pentru negocieri de formare a unei "mari coaliţii". Reacţia lui Juncker

    Blocul conservator al cancelarului Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat (SPD) au decis, vineri, să înceapă negocieri oficiale pentru formarea unei "mari coaliţii" guvernamentale la Berlin, transmit DPA, Reuters şi AFP, citând surse din formaţiunile politice implicate în tratative.

    Citește știrea
  4. Statele Unite ale Europei până în 2025? Ce spun Merkel și Schulz

    Cancelarul german, Angela Merkel, nu s-a arătat prea încântată, joi, de propunerea liderului social-democraților germani Martin Schulz ca până în anul 2025 UE să devină un fel de Statele Unite ale Europei, informează Agerpres.

    Citește știrea
  5. Alegeri în Germania | Rezultatele preliminare oficiale

    Viitoarea cameră a Deputaţilor va cuprinde un număr-record de aleşi - 709 faţă de 630 în actuala adunare.

    Citește știrea
  6. Reacția presei internaționale la rezultatele alegerilor din Germania

    Jurnaliştii din întreaga lume au urmărit alegerile parlamentare în Germania. Articolele publicate după închiderea urnelor vorbesc despre semi-eşecul Angelei Merkel.

    Citește știrea
  7. Alegeri în Germania. Schulz: Ne îngrijorează puterea obținută de AfD

    Președintele social-democraților din Germania, Martin Schulz, a recunoscut duminică înfrângerea formațiunii sale la alegerile legislative și a anunțat că refuză o coaliție cu partidul Angelei Merkel. În opinia lui Schulz, cel mai grav este că Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune radicală...

    Citește știrea
  8. Germania a ales: Merkel obține un nou mandat de cancelar. Extrema dreaptă intră în Parlament

    Angela Merkel obține un nou mandat de cancelar, dar nu și majoritate în Bundestag. CDU-CSU va avea nevoie de aliați în Parlament. Pe locul al doilea se află social-democrații, cu circa 20% din voturi. Surpriza vine de la Alianța pentru Germania (AfD), partid de extremă dreapta, care devine cea de-a...

    Citește știrea
  9. PROFIL. Martin Schulz, europeanul declarat cu un trecut controversat

    Drumul lui Martin Schulz către a deveni principalul rival al cancelarului german a fost presărat cu succese şi înfrângeri : vise ratate pentru un carieră în forbal, dependenţă de alcool, conducerea unei librării, o perioadă ca primar al unui orăşel şi anii petrecuţi în lumina reflectoarelor ca...

    Citește știrea
  10. Corespondență de la Berlin. Efectul alegerilor din Germania asupra Europei

    Germania votează astăzi în cadrul alegerilor parlamentare. Sondajele arată că Angela Merkel are toate şansele să câştige un al patrulea mandat de cancelar. Nu este foarte sigur că va avea şi majoritatea necesară. Asta înseamnă că am putea vedea o coaliţie în Berlin. Principalul rival al actualului...

    Citește știrea
  11. Alegeri în Germania | Cum funcționează sistemul de vot

    Digi24 va transmite în direct alegerile de duminică din Germania. Din Berlin, de la ora 18:00, Cosmin Prelipceanu va modera o ediţie specială despre scrutinul din cea mai influentă ţară a Uniunii Europene şi cum poate afecta rezultatul acestuia blocul comunitar, deci şi pe noi, aici, în România.

    Citește știrea
  12. Germania, model de performanță economică

    În Germania este ultima zi de mitinguri electorale înaintea alegerilor de duminică. Angela Merkel este la Munchen, în Bavaria, zonă în care Uniunea Creştin Democrată are foarte mulţi susţinători. Contracandidatul său, Martin Schulz, se întâlneşte cu alegătorii din Berlin, oraş considerat un fief al...

    Citește știrea
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale