Alegeri. Merkel, mai preferată ca oricând după duelul TV cu Schulz

Data publicării:
German Presidential Elections
Martin Schulz și Angela Merkel | FOTO: Gulliver/Getty Images

Angela Merkel, cancelarul german în exercițiu, a confirmat duminică seara statutul său de favorită la propria succesiune în cadrul singurei dezbateri televizate care a avut loc înaintea alegerilor parlamentare din 24 septembrie, în condițiile în care rivalul său, social-democratul Martin Schulz, avea nevoie de o victorie pentru a inversa tendința, dar el a eșuat, comentează luni AFP, preluat de Agerpres.

German Presidential Elections
Martin Schulz și Angela Merkel | FOTO: Gulliver/Getty Images

"Merkel a oferit o performanță plină de încredere, Schulz nu a reușit practic în niciuna din aceste ofensive", apreciază cotidianul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung, citat de Agerpres, după acest duel difuzat de cele patru principale canale de televiziune și urmărit de milioane de alegători.

Liderul social-democraților germani, Martin Schulz, avea nevoie imperativ să preia întâietatea în fața camerelor pentru a putea spera să reducă diferența semnificativă din sondaje în fața cancelarului conservator.

Elocvent și spontan, în fața unei Angela Merkel cerebrale și rezervate, fostul președinte al Parlamentului European părea mai bine echipat pentru a câștiga acest exercițiu și a se relansa. Un obiectiv ratat având în vedere primele sondaje efectuate de posturile publice de televiziune.

Aflat la putere de 12 ani, cancelarul a fost considerat mult mai convingător decât rivalul său: 55% față de 35%, potrivit sondajului ARD, și 32% față de 29%, potrivit celui realizat de ZDF.

Este dificil de crezut în aceste condiții într-o revenire a Partidului Social Democrat (SPD), creditat cu 15 puncte procentuale în urma Uniunii Creștin-Democrate (CDU) în intențiile de vot, cu doar trei săptămâni înainte de scrutin.

"Candidatul Schulz este o persoană simpatică. Dar simpatia nu este suficientă pentru a deveni cancelar", scrie în acest sens cotidianul Süddeutsche Zeitung.

Potrivit cotidianului Merkur de Munich, lucrurile sunt deja clare. "În această lume devenită incertă și condusă de lideri umpluți cu testosteron, oamenii nu știu cu adevărat ce vrea Schulz. Dar ei știu foarte bine ce poate face Merkel", scrie această publicație.

Social-democrații germani, membri ai coaliției guvernamentale din anul 2013, nu reușesc să-și rezolve problema centrală: să prezinte o ofertă politică cu adevărat diferită de cea a doamnei Merkel.

Ei au crezut că vor reuși să facă aceasta după ce la începutul anului Sigmar Gabriel a părăsit președinția partidului pentru a ocupa postul de ministru de externe, și odată cu venirea la conducerea formațiunii a unui "om nou" pe scena politică germană: Martin Schulz, care și-a făcut aproape întreaga carieră la Bruxelles.

Pentru ei, el nu mai convinge. Cu bilanțul său economic care face geloasă întreaga Europă — șomajul este la un nivel istoric scăzut — și politica sa centristă, Angela Merkel oferă puține motive de atac social-democraților.

Merkel a făcut un exercițiu de abilitate duminică seara în fața camerelor de televiziune.

În dezbatere, Martin Schulz era decis să joace dur problema Turciei, în speranța de a se distanța de cancelar, încătușată de obligațiile sale diplomatice, dar nu a reușit.

În fața deteriorării situației privind drepturile omului în această țară, Angela Merkel a anunțat că este favorabilă opririi negocierilor cu privire la aderarea Turciei la UE.

"Nu văd să ajungă la aderare și n-am crezut niciodată că s-ar putea întâmpla", a explicat ea, adăugând că întrebarea este doar cine va "închide ușa" mai întâi, Turcia sau UE.

În rest, atacurile lui Martin Schulz nu au avut efectul scontat.

Martin Schulz a încercat să pună presiune asupra deciziei controversate a lui Merkel de acum doi ani de a deschide porțile țării în fața a sute de mii de migranți. Fără prea mult succes, deoarece SPD a fost implicat și el în luarea acestei decizii.

În cele din urmă, candidatul social-democrat s-a aflat el însuși în dificultate. Întrebat dacă exclude o alianță cu stânga germană radicală într-un viitor guvern, el a refuzat să răspundă. O ambiguitate care a costat recent alegerile SPD în regiunea Sarre, unde majoritatea alegătorilor germani respinge o astfel de perspectivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sia, într-o apariție rară la piață în Los Angeles. Cum arată artista de 50 de ani când renunță la perucile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Ce pensie ridicolă a luat un pensionar cu 35 ani munciți pe salariul minim? „Nu mi-au pus și grupele de muncă”
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
De ce a renunțat Anne Hathaway la un film care a devenit un succes uriaș. Seth Rogen rupe tăcerea după...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...