CA-N FILME. Vor ajunge roboții să controleze lumea?
Trăim într-o epocă în care suntem conectaţi la tehnologie tot timpul. Avem smartphoneuri, tablete şi ne petrecem ore întregi pe reţelele de socializare. Depindem de noile tehnologii din ce în ce mai mult, iar acestea evoluează constant în... inteligenţă. Dar ce ne facem dacă maşinile, aplicaţiile şi calculatoarele noastre devin mai deştepte ca noi şi se decid să preia controlul? Lumea filmului s-a gândit de mult la această posibilitate. Ce înseamnă, până la urmă, inteligenţa artificială?
„Cred că ne mai fascinează şi dintr-un alt punct de vedere: practic, creând inteligenţa artificială, omul devine Dumnezeu pentru că acordă conştiinţă unei unei maşinării lipsite de viaţă. Practic este dătător de viaţă”, explică Ștefan Dobroiu, critic de film.
„Dacă ne referim la definiţia inteligenţei artificiale, ar trebui să, într-un mod simplist, lucrurile se rezumă în câteva cuvinte: luarea deciziilor sau a avea o experienţă şi pe baza acestei experienţe să iei decizii, din cadrul în cadrul comportamentului unei maşini”, spune Cornel Catană, general manager al companiei Robotsnet Consulting.
„Ce am acceptat ca fiind cea mai ok definiţie pentru inteligenţa artificială este ceva ce încearcă să replice inteligenţa umană, însă face acest lucru dintr-un corp parţial sau complet robotizat. Dacă stai să te gândeşti la ce înseamnă inteligenţa artificială, computerizată, mecanizată absolut, asta poate să însemne orice, de la jocuri lar roboţi, la manifestări fizice la voci”, explică Flavia Negoescu, realizator al emisiunii „2.0” de la Digi24.
„Ne fascinează pentru că nu putem controla inteligenţa artificială”
Dar de unde teama pentru o apocalipsă provocată de roboţii şi maşinile care se răscoală împotriva omului?
„Cred că principala principalul motiv pentru care ne fascinează este pentru că nu putem controla inteligenţa artificială. Odată ce o maşinărie capătă conştiinţă este imposibil de controlat, poate să meargă în ce direcţie vrea ea, sunt mii şi mii, zeci şi zeci de filme în care inteligenţa artificială poate să fie pozitivă sau să ia decizii care să afecteze pe termen lung sau scurt viitorul omenirii”, este de părerea Ștefan Dobroiu.
„Categoric. Cred că cele mai puternice... dovezi de inteligenţă artificială sunt cele în care respectiva inteligenţă alege o cale total separată de a umanităţii. Mă refer de exemplu la seria Terminator, care de aici porneşte”, adaugă criticul de film.
„De obicei, când zic intenţii, mă refer la motive ulterioare şi d-astea. Maşinăriile n-ar trebui să aibă şi de obicei n-au motive ulterioare şi intenţii şi de-asta cred că e fascinant când ai un software care are un plan al lui. Aia devine fascinant. Pentru că un software ar trebui să bag date în el, să scoţi date din el”, consideră Claudiu Teohari, actor de stand-up comedy.
„E clar că oamenilor le e frică de celălalt. Şi îţi tot e frică de celălalt care are altă culoare sau vorbeşte altă limbă, până la un moment dat când îţi dai seamă că sunteţi cam la fel şi frica de celălalt, cea mai cruntă, este frica de un celălalt care nu-i uman”, adaugă Claudiu Teohari.
„Şi anume, n-o să ne facă niciodată rău. Nu pot să ne înţeleagă, nu putem să comunicăm emoţional cu adevărat, cu roboţii, dar măcar suntem liniştiţi că ei prin construcţie nu pot să ne rănească”, explică comediantul.
Încă la un nivel primar
În prezent, roboţii pot fi programaţi pentru a face câteva lucruri, dar studiul inteligenţei artificiale este încă la început.
„În momentul actual, inteligenţa artificială pentru maşini industriale, roboţi sau alte echipamente, este la nivel primar. Toate aceste această experienţă vine ca urmare a unei programări. Unei programări făcute tot de un om. Cât de repede sau care este dorinţa omului de a progresa din acest punct de vedere, ţine bineînţeles de partea de hardware dar şi de partea de software”, detaliază Cornel Catană.
Hal 9000, computerul de bord din „Odiseea spaţială 2001”, capodopera lui Stanley Kubrick din 1968, este unul dintre primele modele care ar trebui să îl servească pe om, dar care ajung să ia propriile decizii. În confruntarea dintre el şi oameni, cel mai inteligent şi plin de resurse iese învingător.
„Acel Hal din 2001 Odissey, e cumva, cred, chinetsenţa fricii noastre pemtru ce înseamnă dominarea roboţilor. Pentru că avem un robot care vorbește calm şi frumos şi care ne ajută şi în care avem încredere completă pentru că noi l-am, programat să fie astfel şi care la un moment dat din senin o ia razna”, explică Flavia Negoescu.
De la un singur computer care se luptă cu câţiva oameni pe o navă spaţială, ajungem la serii precum „Matrix” şi „Terminator”, pline de succes la box-office, care au prezentat un viitor în care Pământul este distrus de războiul la scară largă între maşini şi umanitate.
„Tema din Matrix şi anume acea lume care a ajuns să fie condusă de nişte maşini care s-au revoltat, o temă pe care o vedem şi în Metropolis, până la urmă, în care un fel de Lucifer. Despre asta e vorba. Acei roboţi care au fost buni şi care până la urmă au decăzut şi care au ajuns în acest trip de putere în care au vrut să conducă lumea. Şi să preia puterea şi să distrugă”, consideră Flavia Negoescu.
„Nu cred că i-a mers bine la agentul Smith când s-a enervat. Adică mi se pare că de aia a fost distrus, nu? Cam asta e lecţia. Nu încercaţi să simţiţi că o să vă autodistrugeţi. Adică cam acolo cred că se duce lecţia. Putem să facem analogia cu Icar: robotul când zboară spre emoţie, i se topesc circuitele şi cade. În Matrix nu cred că se explorează maşinăria atât de mult şi părţile care sunt la graniţa dintre maşinărie şi om, cum e programul cu Oracolul şi aşa mai departe”, este de părere Claudiu Teohari.
În cel de-al doilea film din seria „Terminator”, apărut în 1991, robotul interpretat de Arnold Schwarzenegger devine eroul pozitiv, protector şi care începe să se ataşeze emoţional de cei pe care-i apără. De aici până la a-şi sacrifica viaţa mai rămâne un singur pas.
„Da, se creează o legătură emoţională în filmul ăla şi probabil că sunt multe filme care explorează exact chestia asta. Anume înfloritul emoţiei la robot. Pentru că tocmai asta este interesant”, spune Claudiu Teohari.
„În Termiantor, de la episod la episod ca să zic aşa, până la urmă se schimbă personajul. Dacă iniţial el era o maşină de ucis, pur şi simplu, care nu avea niciun fel de scrupule, el era programat să ucidă, după aia îl vedem cum acest personaj se schimbă oarecum într-un personaj de tip erou care dezvoltă nişte sentimente”, explică Flavia Negoescu.
Roboții care vor să fie oameni
O mare parte din filmele care vorbesc despre inteligenţa artificială prezintă o altă poveste: cea a robotului sau a androidului care îşi doreşte să fie ca oamenii.
„Probabil că prin povestea asta încercăm să aflăm cum sunt emoţiile la oameni. Văzând cum apar ele la o maşinărie. Dar cred că asta e. Comunicarea emoţională. Cu emoţiile, cred că lipsesc maşinăriilor până acuma şi nu cred că pot să fie imitate destul de bine încât să păcălească un om, nu ştiu”, este de părere Claudiu Teohari.
„Cred că cea mai frecventă temă pe care o văd în filmele cu inteligenţă artificială este asta cu emoţiile. Sunt roboţii ei, cyborgii, androizii, capabili de emoţie ca noi, oamenii? Practic e un fel de autodefinire a ce înseamnă umanitate prin intermediul acestor roboţi care sunt totuşi diferiţi de noi. Elementul ăsta de emoţionalitate pot roboţii să iubească, pot roboţii să plângă şi ei, momentul ăla din desenele animate în care plânge robotul şi se scurtcicuitează pentru că nu ne aşteptam să poată să plângă”, crede Flavia Negoescu.
Cu cât roboţii seamănă mai mult cu noi, oamenii, cu atât ne este mai uşor să fim emoţionaţi de situaţiile prin care trec.
„Rutger Hauer în Blade Runner. E foarte interesant personajul ăla din cauza faptului că e un contrast dintre forţa efectivă pe care o are, faptul că e un mecanism foarte puternic, care totuşi e un copil, e speriat. Ce caută el? Practic să-şi prelungească propria viaţă”, explică Flavia Negoescu.
„Cred că totuşi cele care rămân cel mai puternic în minte sunt cele umanoide, pentru că practic forma lor ne ajută să le recunoaştem ca pe nişte egali sau ca pe nişte entităţi care ar putea să ne provoace atât plăcere, cât şi durere, nu neapărat în sensurile în sensurile foarte largi ale cuvintelor”, este de părere Ștefan Dobroiu.
„Wall-E este ... o prezenţă foarte ciudată în peisajul inteligenţei artificiale, cred că probabil şi pentru că filmul e o animaţie, deschiderea noastră ca spectatori să-l considerăm o fiinţă vie, cu sentimente, este mult mai mare”, adaugă criticul de film.
„Este o chestie de scenariu. Îmi amintesc de o cronică în care se spune cronicarul spunea că Wall- E este ultima fiinţă vie rămasă pe Terra, normal că nu era ultima fiinţă vie rămasă pe Terra, dar asta, cu această impresie rămâi şi nu la sfârşitul filmului, ci din primele minute. Acceptarea este totală şi necondiţionată. Iarăşi, o rezultatul unui scenariu extraordinar de bine scris, al unei forme forme cu ochii aceia care pot să sugereze şi bucurie şi durere sau tristeţe, iată că cei de la Pixar au reuşit asta. Să ne convingă de umanitatea unui personaj robotic foarte repede”, consideră Ștefan Dobroiu.
„Dacă nu au ochi, e foarte greu să simţim empatie pentru ei. În schimb, dacă au privire, emoţii, mimică, expresie... Spre exemplu Wall- E. Wall-E e o cutie care are însă doi ochi extrem de expresivi şi tocmai de asta ţi-e extrem de uşor să empatizezi cu personajul”, crede și Flavia Negoescu.
În seria „Robocop”, protagonistul este un cyborg, o combinaţie de om şi maşinărie.
„În Robocop, simbioza e prezentată exact, apropo de ce vorbeam, conflictul, emoţie versus maşinărie. El nu e om, e anihilat ca om, renaşte ca maşinărie şi apoi vezi că era în continuare om înauntru. Deci tot timpul e vorba de conflictul ăsta. Şi asta o să fie o problemă reală. Ce vedem în Robocop o să ajungă să fie o problemă reală odată ce ajungem să hibridizăm cu tehnologia”, crede Claudiu Teohari.
Prototipurile roboților de azi
Personajele care ar putea să intre în categoria „inteligenţă artificială” sunt mai vechi decât calculatoarele. Pinocchio, Omul de tinichea din „Vrăjitorul din Oz” şi chiar şi monstrul din „Frankenstein” se potrivesc definiţiei.
„Şi totul este să poţi să controlezi rezultatul acestei puteri. Pornind de la Doctorul Frankenstein şi creatura lui, s-a întrâmplat de multe ori să vedem că lucrul creat poate să surprindă cu deciziile sale ulterioare”, spune Ștefan Dobroiu.
„Edward Scissorhands mi se pare interesant. Mi se pare că face parte din aceeaşi categorie de personaje cum este omul de tinichea din Oz. Adică nu-l vezi ca un robot. Dar el este cumva un produs al unei inteligenţe artificiale, pentru că este creaţia cuiva care nu l-a terminat. Omul de tinichea caută o inimă, ca să fie şi el ca toţi ceilalţi şi să poa să simtă, să poată să plângă şi aşa mai departe”, detaliază Flavia Negoescu.
De multe ori, roboţii apar în filme pentru a ne provoca un hohot de râs atunci când tensiunea este maximă.
„Jarvis mie mi se pare mai degrabă un exemplu de „comic relief”. Nu are o biblioteca fenomenală de replici. Sugestiile lui îmi plac cel mai mult, când Tony Stark este pe cale de a face o prostie”, crede Ștefan Dobroiu.
Ce-ar fi dacă ar fi?
Dar cât de riscant este ca în viaţa reală să avem parte de o revoltă a maşinăriilor?
„Mie mi-e frică de chestia asta şi în viaţa de zi cu zi dacă stau să mă gândesc că la un moment dat după ce vom mai avansa vreo zece ani cu calculatoarele inteligente şi smartphoneurile, la un moment dat telefonul meu o să se enerveze şi să spună: nu, nu mai vreau să sun. M-am săturat. Nu mai dau niciun telefon. Te-ai jucat prea mult astăzi. O să închid calculatorul”, spune Flavia Negoescu.
„Orice maşinărie prinde viaţă şi până la urmă poţi să sfârşeşti omorât şi de prăjitorul de pâine. Care îşi dă seama că nu vrea să mai prăjească pâine şi vrea să se ducă în altă parte sau... Un fel de inteligenţă artificială care în curând ar putea să devină foarte familiar. Mă refer la aplicaţiile din Minority Report, mă bântuie o secvenţă, cea în care eroul interpretat de Tom Cruise intră într-un magazin şi, prin scanarea retinei, computerul ştie ce a cumpărat până atunci, care sunt preferinţele sale în ce priveşte culorile, şi automat îi face nişte sugestii”, explică Ștefan Dobroiu.
„Devine, începe, începe cyberpunk, cine a citit science-fiction ştie de cyberpunk, vine cyberpunkul. Apar ochelarii ăia de la google, se se fac progrese foarte mari în interfaţa neuronală între om şi maşină. Ne-au capturat sufletul. Acum rămâne să mai vedem cum interacţionăm fizic. Dar psihic şi sufletul facebookul ni l-a luat deja. Deci e clar că stăm, ne conectăm ca nişte roboţei la net, acuma doar doar vizual şi auditiv, cred că n-avem interfaţa directă. Cred că următorul pas o să fie interfaţa directă între calculator şi om, şi atunci o să înceapă problemele. De asemenea, o să fie şi o lume minunată”, crede Claudiu Teohari.
„Eu cred că o să avem nişte nanoboţi care o să-ţi poată să-ţi intre în creier, să-ţi reruteze neuronii, să îţi creeze amintiri, să îţi creeze emoţii artificale şi atunci o să începi să te întrebi: băi, ce anume este om în mine şi ce e maşinărie? O să fie nişte probleme foarte interesante”, este de părere comediantul.
Nu putem cunoaşte viitorul. Roboţii ar putea să ne extermine sau să devină cel mai bun ajutor pentru noi. Peliculele ne vor arăta întotdeauna cea mai rea variantă posibilă. Dar cu responsabilitate şi cu grijă, viaţa va fi mai bună decât în... filme.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
