Fenomenul „Moromeții 2”. Revelația pe care o aduce un film românesc, alb-negru
„Moromeții 2”, cel mai așteptat film românesc al anului, ar putea fi și cel mai mare succes de casă al unei producții românești în ultimele decenii. Pelicula regizată de Stere Gulea intră în cinematografe de vineri, 16 noiembrie, dar deja a avut premiera la Sala Palatului și a rulat în avanpremieră în cinematografele din mall-uri, unde s-a întâmplat ceva nemaivăzut, după Revoluție, pentru un film românesc: sălile au fost arhipline, cu biletele vândute în avans, ba chiar s-a stat și pe jos, pe scări. E curiozitatea continuării, sunt actorii, e celebritatea de care se bucură titlul, e o publicitate bine și la timp făcută? Indiferent ce-i face pe oameni să vină la cinematograf, nu e loc pentru dezamăgire: „Moromeții 2” e mai mult decât o punte peste ani și peste epoci, e un fenomen și o terapie.
La 31 de ani de la „Moromeții”, regizorul Stere Gulea și directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile se întorc cu un „sequel” în care Horațiu Mălăiele are rolul titular, după ce Victor Rebengiuc a declinat oferta de a continua un rol pe care l-a jucat memorabil în „Moromeții 1”.
Scenariul din „Moromeții 2” este inspirat din volumul 2 al romanului omonim, dar și din „Viața ca o pradă” și din publicistica lui Marin Preda și urmărește instalarea dictaturii comuniste în România, văzută prin ochii personajelor.
Câțiva dintre oamenii care au contribuit la nașterea celui mai așteptat film românesc al anului au vorbit despre munca lor la această peliculă în emisiunea „Ca-n filme” de la Digi24. Regizorul Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România, producătorul Tudor Giurgiu și actorii Andi Vasluianu, Dana Dogaru și tânărul actor Iosif Paștina, o revelație, sunt invitați la o discuție despre provocarea recreării prin film a unei lumi dispărute.
Stere Gulea, regizor: A trecut războiul, îi regăsim după opt ani și Niculae se întoarce acasă în vara lui '45 să-l convingă pe taică-su să-i mai dea bani să-și termine și ultima clasă. Se terminase războiul și urma o perioadă în care să se instaleze comunismul, dar oamenii nu știau ce se va instala.
Tudor Giurgiu, producător: După ce am citit scenariul, am spus pe loc: Hai să facem filmul, pentru că mi s-a părut extrem de puternic și o ocazie unică de a vedea ce s-a întâmplat în țara asta odată cu venirea comuniștilor și toată, cred, sursa răului care a urmat apoi 40 de ani.
Iosif Paștina, „Niculae”, a dat probe pentru rol în paralel cu Bac-ul
Iosif Paștina, actorul din rolul lui Niculae: Dl. Gulea mi-a spus: „Tu știi că ai luat rolul în filmul ăsta? O să-l interpretezi pe Niculae Moromete”. Și în momentul ăla, am înnebunit puțin în interior, era o bucurie foarte mare și în același timp și o frică. Aveam 18 ani când am luat rolul, eram destul de uimit și cu mintea în toate părțile, deoarece terminasem clasa a XII-a, urma să dau Bac-ul și în timpul bacalaureatului aveam și ultima probă pentru rol, ultima probă de casting. Inițial, nu mă așteptam să iau rolul, adică eram destul de emoționat și mai mult bucuria mea era că l-am cunoscut pe dl. Stere Gulea.
Stere Gulea: Eu cred că asta a fost șansa, că nu avea... că nu înceaca „să joace”. La fel cum mi-a vorbit mie la prima noastră întâlnire, așa lua totul: cu o naturalețe care cred că dă firescul și credibilitatea personajului.
Iosif Paștina: Este singura secvență din film în care cei doi (Ilie Moromete și Niculae - n.r.) se apropie unul de altul, vorbesc pe bune unul cu celălalt, iar la filmări știu că am rămas destul de emoționat, după ce am terminat de tras secvența respectivă.
Tudor Giurgiu: Cred că Iosif face un rol important și e dintre acei actori care, cred, iau un start extraordinar în carieră. Și faptul că a putut nu doar să colaboreze cu Gulea, cu Vivi Drăgan, dar să joace alături de Horațiu (Mălăele - n.r.) cred că va fi un lucru mare pentru cariera lui.
Andi Vasluianu: Am învățat enorm din atitudinea lui Mălăele
Dana Dogaru („Catrina”): Am făcut abstacție de „Moromeții 1”, pentru că era cu totul altă distribuție. Cazul Catrinei e o evoluție a femeii care trăiește lângă un bărbat puternic, devine și ea puternică și atunci prinde curaj să-și ceară și ea drepturile, să nu mai fie tratată... și-atunci am mers pe ideea asta, am făcut-o cât mai apropiată de Moromete, de Horațiu, ca personaj.
Andi Vasluianu: Am fost foarte emoționat că am jucat cu Horațiu Mălăele, am fost al naibii de emoționat, dar cu ce am rămas foarte plăcut surprins e că am văzut că și el era la fel de emoționat - nu că joacă cu mine, ci că avea ce-avea de făcut, că avea o partitură complicată din foarte multe puncte de vedere. Când vezi un mare actor că e vulnerabil, îți dai seama că încă mai caută și încă e proaspăt și are probleme, își pune probleme. Am învățat enorm din atitudinea lui Mălăele acolo.
Și el are o problemă cu sistemul ăsta, el, Vasile al Moașei (personajul jucat de Andi Vasluianu - n.r.), el chiar are o problemă cu sistemul în sine, dar se lasă dus de el, pentru că are puterea. Adică, în interior, cumva, îl înțelege pe Ilie Moromete și știe despre ce e vorba, numai că are altă treabă de făcut. El a fost prins prizonier în război și pe urmă l-au luat rușii și l-au făcut. Ceea ce mi se pare interesant: că el, tot ca să scape, să scape să nu fie omorât, a ales să se bage în partid și să facă chestiile astea. De-asta zic că nu știu cât era de ideologic implicat.
Spaima cea mare - să nu cumva să fie privit comparativ cu „Moromeții 1”
Dana Dogaru: Spaima noastră cea mare e să nu cumva să fie privit comparativ cu „Moromeții 1”, care a fost un film... ca dovadă că toată lumea vine înnebunită, toată lumea mă sună și mă-ntreabă când e premiera, deci e un film iubit de public. Sper ca și „Moromeții 2” să fie la fel de iubit de public.
Stere Gulea: În același timp, nici nu trebuie să dăm sentimentul că este o altă lume din punct de vedere stilistic, pentru că vorbim de comportament, de relații, toate acestea, în opt ani de zile, cât trec, nu mi s-a părut că este un timp suficient ca să se schimbe relațiile și atunci am încercat să dăm sentimentul ăsta că este o lume în schimbare, dar nu schimbată.
Vivi Drăgan Vasile: E un film mai negru decât primul film, e un film mai mișcat, mai agitat un pic decât primul film, care era foarte... cinematografic vorbind și ca imagine... foarte, foarte static, personajele intrau, ieșeau din cadru, era un timp care, așa cum se zicea la început, timpul avea răbdare.
Reacția sătenilor: Ia uite, parcă-l văd pe bunicul!
Stere Gulea: Am și prejudecata asta, că lumii ăsteia colorul nu prea i se potrivește. Pot să greșesc, dar așa gândesc eu.
Cristian Niculescu, scenograf: Totdeauna, decorul când îl concepi, eu cred că nu trebuie să fie strictamente funcțional. O anumită abordare, în cazul unui film de epocă, este acela să te informezi, să citești cât mai mult, să intri cumva în zona istorică respectivă, să ai cât mai multe informații, ca pe undeva, mă rog, într-un procent foarte redus, să ajungi să trăiești cât de cât ca atunci, să simți lucrurile ca atunci.
Dana Păpăruz, creatoarea de costume: Trebuie să te concentrezi, în primul rând, să pui în valoare prin contrast, nu prin culoare. Costumul, dacă cuprinde patru-cinci-șase elemente, să nu fie același tip de gri, evident.
Cristian Niculescu, scenograf: Există o expresie: decorul se vinde la ochi, nu la cameră.
Vivi Drăgan Vasile: Un bun decor, un bun costum, operatorul dacă aprinde o lampă, e 50 la sută făcut.
Dana Păpăruz: Reacția sătenilor în timpul filmărilor, pentru că erau alături de noi, o parte din ei figuranți, o parte ne ajutau acolo, a fost de multe ori, vizavi de actori: „Ia uite, parcă-l văd pe bunicul!” sau „Parc-o văd pe bunica!” Și lucrul ăsta însemna mare lucru, a fost garanția că ceea ce am realizat acolo e credibil și este exact așa cum apare și-n pozele lor cu bunicii, cu străbunicii...
Tudor Giurgiu, producător: Costurile creșteau exponențial, a fost un moment de cumpănă
Tudor Giurgiu: Challenger-ul principal al unui producător ține de găsirea banilor, de găsirea surselor de finanțare pentru film. Pretențiile erau foarte mari, nimeni nu voia să facă un rabat de la calitate, de la scenografie, la imagine, la regie, lista de actori era foarte mare și costurile creșteau exponențial. Și a fost un moment de cumpănă în care mi-am dat seama că fie mergem mai departe, fie ne oprim. Or, această decizie de a merge mai departe a venit urmare a faptului că am convins și că am găsit oameni sufletiști, prieteni finanțatori, în special din zona privată, care probabil m-au văzut și panicat, și disperat, dar în primul rând au avut încredere în pariul creativ al acestui film, au avut încredere în echipa artistică, sunt mari fani ai primei părți și cumva am primit de la acești oameni curajul de care aveam nevoie.
Iosif Paștina: În continuare sunt uimit că am făcut parte din acest proiect, că mi s-a oferit această șansă și vreau să mă bucur de ea din plin. Pentru un tânăr ca mine, care vrea să facă actorie, este probabil proiectul ideal.
Andi Vasluianu: E ca și cum te-ai băga și tu un pic acolo, în istoria cinematografiei. Era foarte mare presiunea, pentru că primul a fost atât de bun și aproape sublim!
Dana Dogaru: Sper ca măcar din curiozitate să atragă publicul, măcar din curiozitate. Și sper să placă. Sper să placă și să vadă cum se poate schimba istoria unei țări de la o zi la alta.
Stere Gulea, regizor: Mă identific cu personajul; Eu ce gândesc? Sau nu gândesc și merg ca vita?
Andi Vasluianu: Cred că e destul de actual, mai ales că noi ca societate trecem printr-o polarizare din asta acută. Cred că asta se întâmplă și-n film, că-n perioada aia era o schimbare extrem de drastică. Nu cred că suntem chiar acolo, dar măcar ne readuce aminte, adică poate să pună degetul pe o amintire care să ne trezească un pic, să zicem: băi, nu vrem, nu mai vrem aia! Niciodată!
Stere Gulea: Nu știm încotro ne ducem, nu știm ce vrem, lipsește dorința pe care o avea și impulsul pe care-l are Moromete: de a înțelege, adică de a vrea să știe: domnule, ce...? Bun, și-n situația asta, eu cum mă poziționez? Care e sentimentul meu pe care îl am, într-o lume în mișcare, în conflict, eu ce gândesc? Sau nu gândesc și merg ca vita după ăilalți? Că asta e problema: cât avem acest impuls de a ne opri și să zicem: stai, unde ne ducem, ce facem? E bine ce se-ntâmplă? Eu cam așa îl văd și așa îl simt pe Ilie Moromete, de-asta mi-e și apropiat, mi-e și drag personajul. Mă identific într-o oarecare măsură, nu știu dacă el a venit spre mine, eu m-am dus spre el, mi-e greu să vă spun, dar cred în nevoia asta de a reflecta, de a-mi pune întrebări.
Urmăriți emisiunea „Ca-n filme” în fiecare duminică, de la ora 16:30, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
