Supărarea pe corectitudinea politică a fost o temă majoră a ultimilor ani. Spre deosebire de teme mai vulgar-populiste promovate de trumpism, putinism sau de iliberalismul din Polonia și Ungaria, nemulțumirea în raport cu rigorile corectitudinii politice s-a bucurat de un sprijin real în rândurile elitelor intelectuale.
Au trecut mai bine de două decenii de când Andrei Pleșu, de pildă, publica primele eseuri în care își exprima descumpănirea în fața ideii că unui american gras nu-i mai poți spune gras, ci provocat pe orizontală. Iar în ultimii ani, pe fondul asumării rezervei în raport cu corectitudinea politică de liderul de la Casa Albă, acest tip de discurs a devenit mai degrabă o regulă sistemică decât o revoltă anti-sistem.
Totuși, epoca Trump se sfârșește cu mai toate conturile de comunicare ale președintelui american blocate, fără ca nimeni să mai protesteze în fața ”cenzurii” și ”practicilor staliniste” – cum suna îndeobște discursul conservator în fața ”limitării libertății de exprimare”. Liderul cruciadei împotriva corectitudinii politice – întâmplător și liderul lumii libere – a reușit să demonstreze tuturor cât de periculoase pot fi cuvintele.
Trumpismul a debutat printr-o culpabilizare generalizată a mexicanilor, care trebuiau ținuți la distanță cu ajutorul unui Zid; a continuat prin restricții severe la adresa unor cetățeni arabi și prin sfidarea mișcării BLM; și a sfârșit luând cu asalt centrul democrației americane. Nu pare chiar un triumf pentru mișcarea care a susținut că are dreptul să spună orice, despre oricine. Că totul e permis în discursul public, fără a ține cont de sensibilități istorice și de reguli elementare de politețe.
Merită să ne întrebăm, în aceste condiții: este corectitudinea politică o idee atât de proastă pentru epoca Facebook și Twitter? Este o minimă igienă a discursului o soluție atât de nefericită într-un univers al comunicării super-inflamabil, în care spiritul partizan poate exploda oricând?
E chiar așa grozavă și consistentă libertatea de exprimare a rasiștilor din Charlottesville, care purtau tricouri cu Zelea Codreanu? Sau libertatea protestatarului de la Capitoliu pe al cărui hanorac stătea scris "Camp Auschwitz: Work brings freedom"?
Corectitudinea politică a apărut ca o soluție pentru a proteja discursul public de teme ultrasensibile, cu mare încărcătură simbolică: discriminarea unor grupuri etnice sau rasiale, a femeilor, a minorităților sexuale. Ea era menită să fie, înainte de toate, o tehnică a evitării faux pas-ului, un soi de ”codul bunelor maniere” în materie socio-politică.
În mod normal, propria educație ar trebui să fie suficientă în acest domeniu; când asta nu s-a întâmplat, au început să apară formele articulate de marginalizare și sancțiune.
E drept, au existat cazuri în care e posibil ca algoritmul corectitudinii politice să fi acționat prea rigid (cum se întâmpla inițial cu sistemul de cenzură Facebook).
De cele mai multe ori, însă, chiar aveam de-a face cu un mitocan misogin sau rasist care, în loc să-și accepte eroarea și să își ceară scuze, striga că trăiește în stalinism și compara faptul că o comunitate întreagă îi bătea obrazul cu suferințele din Gulag.
Aceasta e o temă comună a celor care stau îmbufnați în fața calculatorului, exasperați că nu pot jigni pe orice, oricând, în timp ce ling o lingură cu cremă de ciocolată: sunt sincer convinși că se află în Siberia, la minus 30 de grade, pe cale de a pieri de inaniție în cel mai cumplit regim represiv din istorie.
La cât de partizană, de radicalizată și agresivă a devenit societatea contemporană – împingându-ne tot mai categoric către extremele clivajului politic și cultural – senzația mea e că trebuie să redescoperim și să reformulăm cumva principiile de bază ale corectitudinii politice. Facebook, Twitter, Instagram acționează ca multiplicatori explozivi ai cauzelor cu mare încărcătură simbolică, fie că vorbim de BLM, fie de ciudații QAnon.
Și dacă nu vom stabili câteva reguli clare ale comunicării responsabile, care să evite anihilarea online reciprocă, violențele vor deveni regula societății de mâine.
Oricât de cumplit a fost zugrăvită de trumpiști&comp în ultimii ani, corectitudinea politică n-a încercat să ia cu asalt Capitoliul, nici să dea o lovitură de stat în inima lumii libere.
Dimpotrivă, ea a băgat în închisoare personaje precum Jeffrey Epstein. Parcă nu-i un bilanț atât de rău când te uiți, prin comparație, la cum arata Washinton DC în urmă cu două zile, pe mâna celor care au crezut că jignirea oricui, oricând, în numele oricăror argumente conspiraționiste și pseudoștiințifice reprezintă un drept fundamental al omului.
