Editorial Imunitatea colectivă ca test al apartenenței la o comunitate

Data publicării:
Adrian Wiener
Adrian Wiener
Medic, deputat USR PLUS
Adrian Wiener este deputat de Arad în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Adrian este senatorul-doctor care în timpul pandemiei s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Județean de Urgență, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădiște dedicat pacienților infectați cu noul coronavirus. Înainte de a fi senator în legislatura 2016-2020, a ocupat funcții administrative și manageriale în cadrul Spitalului Județean Arad, unul dintre cele mai mari spitale din țară, s-a format în Managementul Serviciilor de Sănătate (Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București)
adrian wiener in parlament
Foto: Agerpres

Imunitatea colectivă sau “de turmă” este protecția indirectă oferită persoanelor neimunizate de către populația imunizată din comunitate. Agentul infecțios este împiedicat să ajungă la ei de bariera imună din jur, realizată de către cei care s-au vaccinat. Într-o populație cu rată înaltă de imunizare nu există transmitere comunitară și astfel întreaga populație este protejată. Proporția persoanelor vaccinate dintr-o populație necesară atingerii imunității colective variază în funcție de contagiozitatea bolii. Spre exemplu, în cazul rujeolei – cea mai contagioasă boală infecțioasă – pragul imun pentru obținerea imunității colective este de 95%; asta însemnând că 95% din populație trebuie să fie imunizată pentru a nu avea epidemii.

Și aici ajungem la un alt concept cheie în epidemiologie – R0 - numărul bazal de reproducere: numărul de persoane neimunizate la care o persoană infectată poate transmite agentul infecțios. Pentru a opri transmiterea comunitară a unei boli infecțioase, acest număr trebuie să fie sub 1; adică o persoană infectată să nu poată transmite boala nimănui. Spre exemplu, în cazul rujeolei menționate mai sus, o persoană infectată, într-o populație fără imunitate specifică, poate infecta în medie alte 18 persoane. De aceea e nevoie de un prag de imunizare colectivă de 95%; la acest prag doar 5 din 100 de oameni sunt susceptibili (1 din 20); adică, o persoană infectată e “înconjurată”, în medie, de 19 persoane imunizate și astfel nu are cui transmite boala. Astfel, în medie, probabilitatea ca agentul infecțios să ajungă de la o persoană infectată la una susceptibilă e foarte mică – am obținut imunizarea colectivă; întreaga populație este protejată.

În cazul Covid 19, varianta Delta care tinde să devină dominantă are o contagiozitate cu 40-60% mai mare decât a variantei alfa – cea britanică – care la rândul ei are o contagiozitate cu 50% mai mare decât varianta inițială a virusului SARS-CoV-2; astfel, o persoană infectată cu varianta Delta poate transmite boala altor 6-7 persoane.

Așadar, pentru a obține imunitatea colectivă, 6 din 7 persoane ar trebui să fie imunizate – un prag de 85%; semnificativ mai mare comparativ cu cel estimat inițial de 60-70%. Sigur, atunci când contabilizăm procentul de persoane imunizate ar trebui să adăugăm cel puțin o parte dintre cei care au trecut prin boală.

Date epidemiologice recente din Statele Unite ne arată că, în medie, pentru fiecare caz cunoscut/ diagnosticat, au mai fost încă cinci cazuri nediagnosticate. Este însă incertă durata imunității conferite de trecerea prin boală și în ce măsură infectarea cu varianta inițială oferă imunitate completă și pentru variantele ulterioare.

Dar să asumăm faptul că avem, pe lângă cele 1 milion de persoane diagnosticate până acum în România, încă 5 milioane de persoane care au trecut prin boală; iar dintre acestea poate că e rezonabil să asumăm că jumătate mai au încă un titru de anticorpi minimal protectiv – 2,5 milioane de persoane cu imunitate persistentă încă dată de trecerea prin boală (asimptomatică sau nu); și avem 4,7 milioane de persoane vaccinate. Bineînțeles, o parte dintre cei vaccinați sunt dintre persoanele care au trecut prin boală – nu sunt populații complet separate, ci parțial superpozabile.

Cu informațiile parcelare pe care le avem vă propun să pornim de la teza că avem 6 milioane de persoane imunizate în România, imunitate obținută prin boală sau vaccinare. Așadar, cam 30% din întreaga populație; foarte departe departe de pragul imunității colective. Mai mult, atunci când vorbim de imunitatea colectivă trebuie să ne referim la comunități concrete; avem comunități rurale în România cu 11, 15, 17% rată de vaccinare.

Atunci când vorbim de imunizarea persoanelor vulnerabile – vârstnicii, unde este concentrată majoritatea mortalității Covid-19, în România 20% dintre persoanele peste 80 de ani sunt vaccinate, iar pentru segmentul 70-79 de ani rata imunizării este de 35%. „Scutul imun” generat de imunitatea colectivă ar fi trebui construit în jurul lor pentru că, chiar vaccinarea în sine le oferă uneori o imunitate precară. Datele din Israel ne arată că vârsta medie a persoanele vaccinate care totuși s-au infectat și au necesitat spitalizare este de 71 de ani; 96% dintre ei au comorbidități, 40% sunt imunodeprimați.

Realizarea imunității de grup este un test al identității noastre colective, o interogare a sentimentului de apartenență la comunitate; și în acest moment ne îndreptăm spre o catastrofă morală. Suntem într-un context epidemic în care comportamentul și alegerile noastre individuale au consecințe directe asupra celorlalți. Și iată că nu reușim, ca societate, să îi protejăm pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Partenerii noștri