Fotbal. Lemnaru o vrea pe Universitatea în Cupele Europene

Data publicării:
lemnaru

Golgeterul "şepcilor roşii" cu 13 reuşite nu vrea să mai simtă emoţiile retrogradării şi în sezonul viitor, când vor lua drumul ligii secunde nu mai puţin de 6 echipe.

"Această echipă nu merită să se bată an de an la retrogradare, să fim acolo jos. Sper, cu câteva transferuri bune, şi cei care au dus greul anul acesta aici, să ne propunem obiective îndrăzneţe. Un loc în primele 8 echipe eu cred că este un obiectiv care poate fi realizat", a declarat atacantul Universităţii.

Lemnaru îl sfătuieşte pe Mihai Teja să nu accepte oferta de a antrena Steaua în stagiunea viitoare.

"Momentan cred că e bine să rămână încă un an alături de noi şi să ne îndeplinim un obiectiv mult mai îndrăzneţ, iar pe urmă, în vară, va pleca la o echipă mult mai mare", crede fotbalistul.

După plecarea lui Laurenţiu Reghecampf la Al Hilal, Mihai Teja se află pe lista posibililor înlocuitori pe banca tehnică a campioanei. Deşi antrenorul Universităţii a fost ademenit în Ghencea cu un salariu mare, mutarea acestuia depinde de Florian Walter.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri