Fotbaliștii din Gruia vor un final de tur în forţă

Data publicării:
program cfr

Formaţia antrenată de Petre Grigoraş va juca, pe rând, cu FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş, ambele partide în deplasare, în ultima etapă a turului urmând a întâlni, pe teren propriu, pe Săgeata Năvodari.

"Cert este că avem două meciuri foarte grele cu Braşovul şi Gaz Metan, echipe puternice pe teren propriu, care au pierdut destul de greu puncte. Dar şi noi suntem într-o uşoară creştere şi putem să punem probleme oricărei echipe. Sunt convins că băieţii vor face tot posibilul ca acest final de campionat să ne prindă, eu ştiu, pe o poziţie mult mai bună decât suntem acum", spune Petre Grigoraş, antrenorul grupării feroviare.

CFR Cluj ocupă locul 7 în Liga I cu 21 de puncte. Meciul „vişiniilor" de la Braşov este programat să se dispute luni, 25 noiembrie, de la ora 19.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri