Cazul tablourilor furate: cenuşa expertizată provine de la tablourile arse

Data publicării:
tablouri furate-5

Specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) au finalizat expertiza în cazul probelor ridicate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la percheziţia din 1 martie, de la adresa din comuna Carcaliu, strada Mălăşneaca nr. 1351, judeţul Tulcea şi separate în cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciul expertize fizico-chimice, se arată într-un comunicat de presă al MNIR remis, marţi, agenţiei Mediafax.

"În urma analizării compoziţiei chimice a materialelor menţionate şi a evidenţierii, în interiorul acestora, a pigmenţilor specifici picturilor pe pânză, a reieşit faptul că cenuşa provine din arderea a cel puţin trei opere de artă (tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză)", a arătat MNIR.

Analiza fizico-chimică a fost făcută în perioada 26 aprilie - 18 iulie, de către o echipă formată din trei experţi, care au analizat cenuşa utilizând mai multe metode, şi anume microscopia optică şi electronică, spectrometria cu fluorescenţa de raze X şi difracţia de raze X.

Filmul furtului

În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Dosarul va fi luat în discuţie de magistraţii Judecatoriei Sectorului 3 Bucureşti, primul termen de judecată fiind stabilit în 13 august.

Potrivit unor informații obținute de reporterii Digi 24, vânzarea tablourilor furate a fost negociată de suspecți pe facebook. 



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine iarna adevărată în România. Data de la care se răceşte brusc, anunţată de ANM
Digi FM
S-a dat drept moștenitoarea unei averi fabuloase și a înșelat bănci cu 30 de milioane de dolari. Acum e...
Pro FM
Ultima poză cu John Lennon în viață e chiar cu asasinul lui. Se întâlniseră cu câteva ore înainte de crimă
Film Now
De ce vrea Pamela Anderson să renunțe la numele care a făcut-o celebră: „El a fost cea mai apropiată persoană...
Adevarul
Orban le sugerează social-democraților să își schimbe liderul: „Cu Grindeanu în conducerea PSD, partidul nu...
Newsweek
Guvernul anunță valoarea punctului de pensie pentru 2026. Veste proastă pentru toți pensionarii. Pierd 535 lei
Digi FM
Dezvăluiri inedite după trei decenii. Ce s-a întâmplat când Anca Dinicu, copil fiind, s-a apropiat de...
Digi World
Beneficiile hreanului pentru sănătate. E unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale. Contraindicații...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Jessica Alba s-a simțit „umilită” în timpul filmărilor la scena nud din „Fantastic Four”: „M-am temut de ea...
UTV
Fiica Monicăi Gabor și-a vândut primul tablou, realizat la 8 ani. Irina Columbeanu a primit o sumă uriașă de...