Ciocârlia: Grădiniţă ca-n Evul Mediu: nu are apă curentă şi nici un grup sanitar decent

Data publicării:
ciocarlia wc

Una dintre grădiniţele din comuna Ciocârlia funcţionează din anul 1998, deşi aici nu se îndeplinesc condiţiile minime de igienă. Unitatea de învăţământ funcţionează într-o clădire ce a aparţinut unui IAS şi nici până în ziua de azi nu s-a reuşit racordarea la sistemul de apă şi canalizare.


"Documentaţia privind autorizaţia grădiniţei Cilacer Ciocârlia a fost depusă şi respinsă, pe motiv că grădiniţa nu dispune de apă curentă, adică nu dispune de apă curen Construirea grupurilor sanitare aflate în construcţie a fost amânată tocmai din acest motiv", susţine Florica Nicolae, directorul grădiniţei.

Singura sursă de apă, o fântână, se află pe o proprietate privată din apropiei grădiniţei. Cu toate acestea, părinţii îşi duc în continuare copiii la această unitate de învăţământ, deoarece nu au altă alternativă viabilă.

DSP atrage atenţia: riscul îmbolnăvirilor poate creşte

Din cauza acestor condiţii precare, copiii de grădiniţă riscă să se îmbolnăvească.

"În sezonul cald pot apărea cazuri cu transmitere digestivă, cum ar fi boli diareice şi alte boli cu transmitere prin mâini murdare", a declarat Mihaela Dinisov, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa

În acest moment peste 20% dintre unităţile de învăţământ constăţene nu au primit autorizaţie sanitară.

reporter: Liviu Ghinea
operator: Cristian Caciaună 

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”