R. Gologan: Elevii pot fi consultaţi despre vacanţe, ore, dar să-i întrebi dacă să fie grilă la examene... să mă ierte Dumnezeu!

Data publicării:
gologan radu
Profesorul Radu Gologan

Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor la Matematică, a vorbit la Digi24 despre ideea Ministerului Educaţiei ca la Bacalaureat şi Evaluările Naţionale să fie introduse teste grilă. Profesorul a spus că încă din vară, de când erau discuţii despre schimbarea ministrului la Educaţiei erau informaţii că "se fac presiuni". 

"Noi trebuie să ne ferim ca învăţământul să nu cadă prea tare, încă nu e e dezastru, dar dacă va contiua aşa şi vom continua să schimbăm lucrurile va fi dezastru. 

Ideea testului grilă a fost ca să se mărească nota examenelor.

În vară s-au schimbat regulile pentru concursurile şcolare. Olimpiadele şcolare din Bucureşti nu mai au fază locală, pentru că sectoarele sunt asimilate judeţelor, cu etapa locală ce se va întâmpla?", a spus Radu Gologan.

Profesorul a criticat invitaţia la consultări adresată reprezentanţilor elevilor, în această iniţiativă de schimbare a modului de susţinere a examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională: "Consiliul elevilor poate fi consultat când e vorba de excursii, de lungimea orelor, de vacanţe, dar să întrebi copilul, care va fi următorul jucător, e la început, despre desfăşurarea examenelor, să îşi dea acordul dacă să fie grilă sau nu....  mâine îi vom pune prim-miniştri pe copiii de clasa a şaptea sau pe reprezentanţii copiilor".

În opinia lui Radu Gologan, ministerul va renunţa la această iniţiativă în urma reacţiilor negative.

"Nu am nimic contra unor grile amestecate, fără şansa copierii, cu cod de bare la fiecare copil, asta nu se face peste noapte", a subliniat el.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri