Săftoiu: UDMR a împiedicat recunoaşterea Limbii Semnelor Române ca limbă maternă pentru persoanele surde

Data publicării:
semn2

Adriana Săftoiu îi acuză, pe pagina sa de Facebook, pe liderii UDMR, că se opun recunoaşterii Limbii Semnelor Române ca limbă maternă pentru persoanele surde sau cu deficienţe de auz, potrivit Mediafax.

„Când am început să înțeleg nevoia persoanelor surde de a li se recunoaste Limba Semnelor Române ca limba lor maternă, limba în care gândesc și se exprimă, limba în care copiii surzi şi cu deficiențe de auz ar trebui să învețe și să își susțină examenele, mi s-a spus că primii care vor bloca o asemenea inițiativă vor fi cei de la UDMR. Am refuzat avertismentul. Mi se părea cel puțin absurd ca o comunitate care și-a cerut dreptul de a studia si comunica în limba maternă cu instituțiile statului român să se opună. Astăzi a trebuit să recunosc că naivitatea mea a costat demersul de a promova această lege”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Conform sursei citate, deși era doar un pas de a promova marți legea în Camera Deputaților, UDMR a cerut retrimiterea acesteia la comisia de specialitate (Drepturile Omului), pe motiv că legea ar avea anumite probleme.

„Nu a fost deloc clar ce impută. În toată perioada cât a stat în dezbatere, UDMR nu a depus un amendament prin care să arate ce nu ar fi în neregulă. Azi, la vot final, au blocat promovarea legii. Comisia pentru Drepturile Omului s-a reunit imediat după plen. De data asta, reprezentanții UDMR au venit cu un amendament, prezentat total neclar. Nici măcar deputatei UDMR nu părea să îi fie foarte clar ce i s-a dat să citească. Într-un final, am înțeles că propuneau ca doar acolo unde sunt 20 la sută surzi să li se asigure dreptul de a folosi un interpret în relațiile cu instituțiile statului”, explică Săftoiu pe pagina de socializare.

Limba Semnelor Române este o limbă de sine stătătoare, cu propriile reguli de gramatică, topică, sintaxă, mai scrie sursa menționată.

„E o nedreptate revoltătoare pentru acești oameni. Si nedreptatea aceasta durează de ani de zile, în condițiile în care 48 de țări au recunoscut de zeci de ani limba semnelor ca limbă maternă pentru persoanele surde din acele ţări. Inclusiv Ungaria. (...) Cum rămâne cu elevii surzi care învață în LSR, dar li se cere să susțină examenele în limba română la fel ca unor copii auzitori, nu mai e treaba UDMR. Mi se pare normal ca elevii maghiari să dea examenele în limba lor maternă şi să susțină un examen la limba română la un nivel diferit de un elev care are româna ca limbă maternă. Dar un elev surd nu are acest drept din perspectiva UDMR.”, conform sursei citate.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri