C. T. Popescu: T. Băsescu dorește să apese puternic pe vizita lui Nuland, dar nu suntem la un pas de prăpastie

Data publicării:
cristian tudor popescu ctp 5345359-Mediafax Foto-Octav Ganea

„Fireşte că Băsescu doreşte, prin această conferinţă şi prin ceea ce a spus, să apese puternic pe această vizită (n.r. a asistentului secretarului american de Stat), să depuncteze în bătălia politică USL-ul şi pe Ponta. De aceea are exprimări exagerate: suntem la un pas de prăpastie, România riscă izolare. Nu cred că e cazul de aşa ceva, nu suntem la un pas de prăpastie, dar faptul că Nuland a venit la Bucureşti pentru a avertiza în legătură cu încălcările justiţiei de către politicieni de rang înalt în ultimele luni, acesta e un lucru indubitabil”, a comentat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a atras atenția că Victoria Nuland „nu e asistent sau adjunct, e reprezentantul Casei Albe, care reprezintă aici SUA”.

„E un mesaj de care nu se poate să nu ţină seama înalţii responsabili politici români, pentru că există posibilitatea unor sancţiuni asupra României. Nu e vorba de apocalipsă, de izolarea totală pe termen lung, dar sancţiuni economice, politice asupra României pot să aplice atât Washington-ul, cât şi Bruxelles”, a mai subliniat acesta.

Vizita de vineri a Victoriei Nuland survine la scurt timp după ce Camera Deputaţilor a adoptat o serie de modificări controversate la Codul Penal, criticate de reprezentanţii diplomatici americani la Bucureşti.

Ambasada SUA la Bucureşti a susţinut în decembrie 2013, într-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor "ar reprezenta un pas înapoi pentru România" şi acţiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Haos la pensie! Adeverințe de vechime, eliberate cu întârziere de câteva luni. Poți depune dosarul incomplet?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...