Fostul prefect de Gorj Dan Morega a fost pus sub control judiciar, după ce a fost prins de cinci ori la volan fără permis

Data actualizării: Data publicării:
dan ilie morega la volan
Dan Ilie Morega a fost prins de șase ori la volan fără permis FOTO: Captură video Digi24

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj care a fost prins de nu mai puțin de cinci ori la volan, în ultimele patru săptămâni, deși nu mai avea permis de conducere, a fost pus sub control judiciar.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat miercuri, că procurorii au luat măsura controlului judiciar faţă de un bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Procurorii s-au sesizat după apariţia într-o publicaţie online a unui articol în care se arăta că Dan Morega, fostul prefect de Gorj, condusese o maşină în Sectorul 1 din Bucureşti deşi are permisul de conducere retras.

“Din probele administrate în cauză a rezultat că la data de 10.03.2024, în intervalul orar 12:00 - 13:00, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fiind identificat în jurul orelor 12:00 pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, unde a oprit autovehiculul pentru aproximativ 1 - 2 minute în faţa Ambasadei Rusiei de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 6, după care şi-a continuat deplasarea către Piaţa Victoriei, iar în jurul orelor 12:46 a condus pe bulevardul Lascăr Catargiu, din direcţia Piaţa Universităţii către Piaţa Romană. În Piaţa Romană a efectuat virajul stânga pe bulevardul Dacia, unde a oprit în faţa Hotelului Duke până la ora 13:00, continuându-şi deplasarea pe bulevardul Dacia către Calea Victoriei”, au transmis procurorii.

Ei au precizat că lui Morega i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale din 6 februarie 2024.

“Raportat la modul şi circumstanţele concrete de comitere a infracţiunii, procurorul a reţinut că inculpatul a dat dovadă de un vădit dezinteres faţă de pericolul pe care îl generează prin conduita sa pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând autovehiculul pe artere principale de circulaţie într-un interval orar în care traficul este în plină desfăşurare, respectiv 12:00 - 13:00, având permisul de conducere retras din motive medicale”, a precizat sursa citată.

De asemenea, Morega are interdicţia de a mai conduce un autovehicul, în cadrul măsurii controlului judiciar.

“Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, inculpatul având, printre altele, obligaţia să nu conducă autovehicule pe drumurile publice, în contextul în care persoana în cauză este cercetată pentru fapte similare în alte dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

Inculpatului i s-a atras atenţia asupra faptului că,. în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, au menţionat anchetatorii.

În ultima perioadă, Dan Ilie Morega, care are permisul retras din motive medicale, a fost depistat de patru ori la volan deşi nu mai are permis de conducere, de trei ori în judeţul Gorj şi o dată în judeţul Mehedinţi.

La sfârşitul lunii februarie, el a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.

”Nu le iau, dar după o lună vă asigur că o să conduc", afirma Morega după externare, referindu-se la medicamente.

În plus, doctorii i-au recomandat - în fişa de externare - să fie permanent însoţit de o persoană, să continue tratamentul şi periodic sa fie evaluat psihiatric, conform stirileprotv.ro.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...