Medicul Cristian Oancea: Dacă ne menținem pe 4.000 de cazuri, săptămâna aceasta vom fi nevoiți să alegem pacienții

Data publicării:
Managerul Spitalului "Victor Babeș" din Timișoara, Cristian Oancea
Managerul Spitalului "Victor Babeș" din Timișoara, Cristian Oancea, a atras atenția la Digi24 că situația din spitale este critică. FOTO: Agerpres

Managerul Spitalului "Victor Babeș" din Timișoara, Cristian Oancea, a atras atenția la Digi24 că situația din spitale este critică și că este nevoie de soluții rapide, de la o zi la alta. El a avertizat că dacă se va menține trendul crescător epidemiologic, medicii vor ajunge să fie nevoiți să aleagă între pacienți.

 

"Noi nu mai avem locuri, am dus la Arad pacienții care necesitau terapie intensivă. Am ajuns la aproape de maxim, inclusiv cu paturile de interne.

Dacă nu ne vom trezi în al 13-lea ceas, nu știm unde o să ajungem. Nu mai avem cu ce să facem față.

În acest moment, capacitatea e la maxim. Dacă mai avem azi cazuri de terapie intensivă nu știm unde să le trimitem. Ne trebuie soluții rapide de la o zi la alta.

Dacă ne menținem pe 4.000 de cazuri, săptămâna asta vom fi plini, vom ajunge în situaia în care tebuie să alegem pacienții. De săptămna asta, la asta se va ajunge", a spus medicul Oancea.

El a explicat că spitalele se confruntă cu problema creării de circuite, pentru că dacă o unitate sanitară are o singură secție de terapie intensivă, chiar dacă ai vrea să faci o parte doar pentru pacienții Covid, nu poți avea circuite sigure pentru ceilalți.

Medicul a subliniat încă o dată importanța purtării măștii sanitare. Chiar și cei care nu cred în existența virusului să fie conștienți că pot fi asimptomatici și își pot infecta  familia și prietenii, a atras atenția Cristian Oancea.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani