Cătălin Striblea, despre dineul în Sala Tronului: Vi-l închipuiţi pe Regele Mihai să fi închinat vreo ţuică acolo?

Data actualizării: Data publicării:
catalin striblea
Catalin Striblea

„Oamenii aceştia au sentimentul că au ceva regal în ei, ceva din Dinastia de Teleorman, avem marchiza de Videle. Cum s-a luat decizia asta?”, a comentat Cătălin Striblea dineul oferit de Guvern în Sala Tronului de la Palatul Regal.

„Cum s-a luat decizia asta? Cum o fi fost discuţia? Mai ales că sub acea sală e o sală special destinată unor evenimente de acest gen.

De ce în Palatul Regal, de ce în Sala Tronului, care are o semnificaţie aparte? Care a fost întâmplarea şi unde oamenii ăştia au pierdut simţul realităţii?

E un gest de împietate aşa cum poate de multe ori s-a făcut de-a lungul anilor.

Respectul e doar din gură.

Oamenii aceştia au dorinţa de a fi recunoscuţi, de a fi şi ei acolo, de a avea un statut. Unde poţi lua masa când vrei să impresionezi oaspeţii, dacă nu în Sala Tronului?!

E un loc în care copiii să vină să învăţăm istoria împreună. Ce o să le spună acum ghidul? Că aici se făceau înainte încoronările şi acum prânzurile guvernamentale.

E tragic.

Centenarul e o înşiruire de mese, hore, ţuici, cred că s-au închinat pahare de ţuică acolo, dar asta o facem în curte. Mă întreb dacă cineva din familia regală vreodată o fi închinat vreo ţuică în Sala Tronului. I-o fi trecut prin minte Regelui Mihai să închine o ţuică în Sala Tronului? Vă închipuiţi o astfel de scenă?

Următorul pas e un grătar”, a comentat Cătălin Striblea.

Citiți și: 

C. T. Popescu, despre dineul din Sala Tronului: Suntem la români, aici se poate sculpta în fum de mici

Cum s-a ajuns la dineul oferit de Guvern pe locul catafalcului regal. Explicaţia directorului Muzeului de Artă

O nouă gafă a guvernului Dăncilă: Dineu pe locul catafalcului regal

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...