Sari la conținut

Chirica: Reforma Justiţiei a devenit o bătălie personală între Dragnea şi Kovesi

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a consideră că reforma Justiţiei a devenit o bătălie personală între Liviu Dragnea şi dosarele lui cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. El adaugă că lumea va înţelege că se vrea „decapitarea unor vârfuri”, nicidecum o reformă a Justiţiei, potrivit News.ro.

O decizie destul de controversată în spaţiul public românesc şi cred că nu numai românesc. Un lucru regretabil că măsurile de reformă în Justiţie au căpătat aşa o bătălie personală între domnul preşedinte Dragnea cu dosarele lui şi doamna procuror general Kovesi cu lupta împotriva corupţiei. Lucrurile, de fapt, ar trebui să fie mult mai clare. Dacă discutăm despre o bătălie între vârfurile instituţiilor sau discutăm despre o reformă necesară în Justiţie, dar bazată pe principii ale statului drept. Din cauza aceasta, lumea percepe total altceva, că, de fapt, nu se doreşte o reformă a Justiţiei, ci decapitarea unor vârfuri, ca să facă un traseu favorabil unor dosare de corupţie care vizează multe persoane din sfera politică. Ceea ce nu cred că este favorabil României în context european”, a spus Mihai Chirica.

Întrebat ce crede că se va întâmpla mai departe cu reforma Justiţiei, acesta a spus că „sunt extrem de multe lucruri care pot degenera şi mai rău”, iar reforma Justiţiei ar trebui reaşezată pe nişte fundamente mai solide.

Din nefericire, ar trebui să nu încercăm să ne gândim ce s-ar mai putea face mai departe, pentru că sunt extrem de multe lucruri care pot degenera şi mai rău. Ar trebui să ne gândim unde putem rezolva lucrurile sau cum putem rezolva lucrurile ca imaginea proastă în ceea ce priveşte reforma Justiţiei să nu fie asimilată întregii ţări şi să putem să o reaşezăm pe nişte fundamente mai solide. Eu cred că lucrurile îşi vor intra într-o anumită stare de normalitate în cele din urmă”, a afirmat el.

Potrivit primarului Iaşiului, reforma în Justiţie este necesară, dar cazuri precum „procurorul Portocală de la Ploieşti” şi reforma pe care o vrea Liviu Dragnea „aduc o imagine extrem de rea” României.

Cel mai regretabil lucru este că, în această bătălie privind reforma în Justiţie, care nu cred că ascunde cineva că nu este nevoie de dânsa, este nevoie să se facă şi reformă şi să se aducă în discuţie foarte activ şi cred că ce se întâmplă cu răspunderea magistraţilor, de ce apar cazuri Portocală şi altele, care aduc o imagine extrem de rea, ca şi reforma pe care încearcă acum să o facă domnul Dragnea”, mai spune Chirica.

De asemenea, primarul Iaşiului spune că există riscul activării Articolului 7 din Tratatul UE împotriva României.

Există riscul să fie activat acel articol, altfel nici nu îţi amintea despre el. Există evident acest risc, dar noi nu suntem în situaţia Poloniei. Polonia n-a resimţit foarte mult activarea Articolului, care, de altfel, nici nu se aplică în momentul de faţă, pentru că Polonia este din punct de vedere economic într-o situaţie mult mai favorabilă decât România şi şi-a făcut faţă de cetăţenii ei, dacă mă refer la instituţiile statului, datoria privind atragerea fondurilor europene, stabilizare macroeconomică, capacitate în continuare de absorbţie a unor fonduri”, spune acesta.

Chirica adaugă că lucrurile în România stau altfel faţă de Polonia, deoarece există riscul să pierdem 870 de milioane de euro din finanţări europene.

La noi lucrurile stau altfel. Din ce în ce mai mult se discută despre retragerea finanţărilor europene pentru România a unei sume de peste 870 de milioane de euro, o gaură remarcabilă aş putea spune, faţă de ce necesităţi are România în momentul de faţă”, conchide Mihai Chirica.

Etichete: Mihai Chirica , liviu Dragnea , codruta kovesi , revocare kovesi

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale