Video Cristian Diaconescu (PMP): E vorba de cooperare cu PNL, nu despre fuziune. Cred că cineva a vrut să facă o știre, nu-l acuz pe Cîțu

Data publicării:
cristian diaconescu la digi24
Cristian Diaconescu dezminte că PMP ar fi decis o fuziune cu PNL Foto: captură video Digi24

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a dezmințit, vineri, la Digi24, informațiile că partidul său s-ar pregăti de o fuziune prin absorbție cu PNL, însă a recunoscut că a avut discuții cu Florin Cîțu, numai că acestea s-ar referi la o cooperare mai largă, în cadrul dreptei, în condițiile în care PMP are în teritoriu 2.250 de aleși locali. Pe de altă parte, el a spus că în cazul unor negocieri mai aprofundate, PMP ar avea câteva condiții clare.

Știrea cu fuziunea e „perfect falsă. Am văzut că deja fuzionează, că e fuziunea deja finalizată, că s-ar fi luat deja decizia în acest sens. Exclus. Statutar, în orice partid politic o astfel decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire prin care să decidă vreo formulă organizatorică”, a spus Cristian Diaconescu.

Întrebat de unde crede că a apărut informația legată de fuziune, Cristian Diaconescu a răspuns:  „Cred că cineva la un moment dat a vrut să facă o știre - și aici, să știți că nu-l acuz pe Florin Cîțu, în ideea că ar fi vrut să-și acopere deciziile în ceea ce-l privește pe Orban și să adauge o știre, hai să spunem, pozitivă. Nu, nu cred. Cred că puțin s-a exagerat, s-au interpretat anumite nivele de disponibilitate în ceea ce privește dialogul politic, trecându-se într-o zonă care, repet, nici măcar nu a fost discutată în structurile noastre de conducere”, a comentat Cristian Diaconescu. 

Ce condiții ar avea PMP în cazul unor „negocieri aprofundate” cu PNL

Cristian Diaconescu a confirmat, pe de altă parte, că partidul său va avea sâmbătă o discuție, dar a precizat că nu va fi vorba despre o fuziune, ci despre o cooperare cu PNL.

„Va avea mâine o discuție, nu despre fuziune, ci despre cooperare. Sunt peste 2.200 de aleși locali și 50 de primari, deci dialogul dintre noi - și la nivel local, și la nivel central - cu toate forțele politice este unul logic, până la urmă, chiar dacă nu suntem în Parlament, trebuie să ne ducem mandatul, care, mai ales la nivel local, este foarte important pentru diverse proiecte. Din această perspectivă, am discutat cu toată lumea, inclusiv cu dl. Florin Cîțu, am discutat și despre PNRR la ultima întâlnire. Mă folosesc de această ocazie ca să subliniez că nu se poate renegocia PNRR-ul, să nu intre în această prostie de a invoca ceva în zona europeană, pentru că automat ne vor plasa politic lângă Polonia și Ungaria”, a avertizat fostul ministru de externe.

„O alianță, o fuziune, o cooperare aprofundată presupun și niște principii. De exemplu, PMP, în orice cooperare aprofundată, dacă și când se va întâmpla, va propune în continuare ca în Parlament să se discute legea sănătății, 300 de parlamentari, votul în două tururi pentru aleșii locali. Au fost în Parlament și sunt neglijate total azi, când vorbim. Despre aceste teme trebuie să discutăm cu prioritate la masa negocierii, indiferent care este obiectul negocierii. Tema fuziunii nu există, nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun și o votează cei din Consiliul Național al PMP”, a insistat președintele partidului fondat de Traian Băsescu.

Întărirea dreptei interesează și partenerii din exterior, spune Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu spune că vrea să continue dialogul PMP cu PNL, inclusiv în cadrul mai larg, al dreptei europene. „Dialogăm în privința întăririi dreptei inclusiv cu Donald Tusk, care încă este președintele PPE și care este foarte interesat de ceea ce se întâmplă, de exemplu, în ceea ce privește PNL, PMP, UDMR, pentru că toți facem parte din aceeași familie. Acest dialog extins și disponibil total, din punctul meu de vedere, (...) nu trebuie confundat cu decizii organizatorice”, a punctat liderul PMP.

Cristian Diaconescu spune că a discutat cu Florin Cîțu despre o cooperare. „Acest lucru îl stabilim, dacă există și interesul PNL din această perspectivă. Nu ne poate lăsa indiferenți ce se întâmplă pe partea dreaptă a eșicherului politic. Nu numai noi, ci și partenerii noștri din exterior. Focalizarea pe situația în care se află dreapta românească este una internă, națională, dar este și una internațională, avem și noi o responsabilitate, nu putem sta pasivi”, a arătat președintele PMP.

Ideea de cooperare a venit din partea ambelor partide, mai spune Cristian Diaconescu. „Noi nu suntem în Parlament, nu putem contribui la formarea majorităților, dar pe de altă parte, dacă suntem întrebați, avem cinci foști miniștri în PMP, care au fost numiți și legitimați ca miniștri de exact partidele de dreapta și de stânga ce doresc acum să guverneze. Un pas oarecum modern și oarecum deschis în mentalul celor care doresc să guverneze ar fi și acela de a deschide dialogul cu noi. Formatul nu contează”, a declarat Cristian Diaconescu la Digi24.

Cristian Diaconescu: „În felul în care am pornit acum, noi nu ieșim din iarnă”

„PMP își dorește un guvern operațional și de profesioniști, nu discut de culori politice, aici este decizia fiecărui partid. Orice decizie ar lua în legătură cu conturarea unor majorități, fără profesioniști vom avea o problemă uriașă. În felul în care am pornit acum, noi nu ieșim din iarnă, pentru că acest tip de criză la care nu există soluție generează dezangajare, dezangajarea societății și dezangajarea zonei politice. Senzația pe care cred că o avem cu toții e că, practic, nimeni nu vrea să conducă această țară”, a avertizat Cristian Diaconescu.

El spune că în teritoriu, sentimentul aleșilor PMP este de stupoare. „Oamenii din teritoriu sunt obișnuiți ca managementul național să transmită către ei anumite semnale și acestea să fie implementate la nivel local. În acest moment, instituțiile de la București tac (...) și se produce dezangajarea la nivel local și în acel moment, practic, țara stă pe loc”, a arătat președintele PMP.

E fără precedent ce se întâmplă acum”, mai spune Cristian Diaconescu. „Am mai trăit momente de inflexiune sau de criză - integrarea în NATO și UE, criza din 2008-2009. Atunci, vă reamintesc, nu spun că e bine sau e rău, la 7 luni după ce a eșuat prima încercarea de suspendare a lui Traian Băsescu, partidele care s-au luptat cu ferocitate în acel moment, adică PD și PSD au găsit un limbaj comun, cel puțin pentru nouă luni, să stea la guvernare, pentru că țara putea să intre în imposibilitate de plată”, a încheiat fostul ministru de externe.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri