T. Băsescu cere reexaminarea legii privind sancționarea spălării banilor

parlament mediafax 2

Șeful statului consideră că modificările din lege reduc capacitatea operațională a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care ajunge că aibă numai atribuții de informare și nu de sesizare, reducând-i rolul la unul pur formal.

„În forma iniţială, atunci când Oficiul constata existenţa unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism, această autoritate avea obligaţia sesizării de îndată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar această instituţie avea obligaţia efectuării de cercetări cu privire la existenţa sau inexistenţa unor asemenea fapte grave. În legea transmisă spre promulgare, prin inserarea obligaţiei de informare (în loc de sesizare) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se mai creează obligaţia de cercetare a aspectelor cu care s-a făcut informarea, Parchetul putând decide dacă va da sau nu curs acestor cercetări”, se arată în cererea de reexaminare transmisă de președinte.

Mai mult, șeful statului nu este de acord cu retragerea reprezentantului Asociaţiei Române a Băncilor din plenul Oficiului, ca structură deliberativă şi de decizie.

„La momentul adoptării Legii nr. 656/2002, includerea unui reprezentant al Asociaţiei Române a Băncilor în plenul Oficiului a avut la bază dezvoltarea unor mecanisme adecvate şi eficiente în vederea coordonării luptei împotriva spălării banilor şi combaterii terorismului, activitate în care considerăm implicarea sistemului bancar ca necesară şi importantă. În acest sens, considerăm oportună reintroducerea în plenul Oficiului a reprezentantului Asociaţiei Române a Băncilor”,. Argumentează președintele.

În plus, șeful statului susține includerea în acest for a unui reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară și al Serviciului Român de Informaţii.

„Totodată, având în vedere necesitatea păstrării unui reprezentant Asociaţiei Române a Băncilor, alături de introducerea unui reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru păstrarea unui mecanism optim de luare a deciziilor în cadrul plenului Oficiului, ţinând, totodată, cont şi de atribuţiile Serviciului Român de Informaţii în acest domeniu, susţinem şi includerea unui reprezentant al acestui Serviciu în plenul Oficiului”, argumentează Traian Băsescu.

Textul integral al cererii

Bucureşti, 18 decembrie 2013

Domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu

Preşedintele Senatului

În temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism

Motivele cererii sunt următoarele:

1. Legea trimisă la promulgare modifică şi completează Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, prin transpunerea prevederilor Art. 8 din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010. Totodată, însă, potrivit Expunerii de motive, actul normativ îşi propune „consolidarea capacităţii operaţionale a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi întărirea cooperării cu toate autorităţile de aplicare a legii”.

2. În acest context, modificările aduse alineatului (1) al Articolului 8 şi alineatului (2) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, precum şi abrogarea, începând cu data de 1 februarie 2014, a punctelor 1 şi 2 ale Articolului 55 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prin care atribuţia Oficiului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este înlocuită cu atribuţia de simplă informare a autorităţilor judiciare, sunt de natură a limita capacitatea operaţională a Oficiului şi de a-i reduce rolul la unul pur formal. În forma iniţială, atunci când Oficiul constata existenţa unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism, această autoritate avea obligaţia sesizării de îndată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar această instituţie avea obligaţia efectuării de cercetări cu privire la existenţa sau inexistenţa unor asemenea fapte grave. În legea transmisă spre promulgare, prin inserarea obligaţiei de informare (în loc de sesizare) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se mai creează obligaţia de cercetare a aspectelor cu care s-a făcut informarea, Parchetul putând decide dacă va da sau nu curs acestor cercetări.

3. Prin modificarea adusă alineatului (7) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, reprezentantul Asociaţiei Române a Băncilor nu va mai face parte din plenul Oficiului, ca structură deliberativă şi de decizie. La momentul adoptării Legii nr. 656/2002, includerea unui reprezentant al Asociaţiei Române a Băncilor în plenul Oficiului a avut la bază dezvoltarea unor mecanisme adecvate şi eficiente în vederea coordonării luptei împotriva spălării banilor şi combaterii terorismului, activitate în care considerăm implicarea sistemului bancar ca necesară şi importantă. În acest sens, considerăm oportună reintroducerea în plenul Oficiului a reprezentantului Asociaţiei Române a Băncilor. Totodată, având în vedere necesitatea păstrării unui reprezentant Asociaţiei Române a Băncilor, alături de introducerea unui reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru păstrarea unui mecanism optim de luare a deciziilor în cadrul plenului Oficiului, ţinând, totodată, cont şi de atribuţiile Serviciului Român de Informaţii în acest domeniu, susţinem şi includerea unui reprezentant al acestui Serviciu în plenul Oficiului.

Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate