Sari la conținut

Elevii nevaccinați să nu fie primiți la școală. Ministrul sănătății, de acord

Ministrul sănătăţii spune că ar fi de acord ca elevii care nu sunt vaccinaţi să nu mai fie primiţi la şcoală. Ar fi, practic, o modalitate de a-i constrânge pe părinţi să-şi imunizeze copiii. Declaraţia a fost făcută la emisiunea „În faţa ta”de la Digi24.

Ministrul sănătăţii a vorbit despre o răspundere morală a părinţilor care refuză vaccinarea copiilor.

La momentul de faţă, în lege nu există prevăzute sancţiuni. În lege se spune că părintele poate refuza după ce e informat. La final semnează un document, dacă e de acord sau nu. Îl semnează la medicul de familie. Medicul de familie are obligaţia să păstreze documentul. Părintele işi asumă responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă din acel moment cu copilul”, a explicat ministrul.

Există însă o posibilitate de a face părinţii să se gândească de două ori înainte de a lua decizia să refuze vaccinarea, spune ministrul Sănătăţii. Florian Bodog a dat exemplul altor ţări.

În Franţa, dacă nu-ţi vaccinezi copilul, nu are ce căuta în colectivitate. La noi s-a pus problema cu privire la accesul copilului nevaccinat în colectivitate. Şi cred că se va discuta acest lucru în comisiile de sănătate. Ceea ce ştiu este că în procesele intentate statului francez cu privire la interdicţia copilului de a intra în colectivitatea şcolară, justiţia a zis că primează sănatatea publică. Aşa trebuie să fie, să primeze sănătatea publică”, a arătat ministrul Florian Bodog.

Întrebat dacă, în calitatea sa de medic, este de acord cu acest principiu, ministrul a răspuns: „Dacă nu e vaccinat să nu intre in colectivitate. Din câte ştiu, sunt și alte posibilităţi educaţionale, mai personalizate. E un risc. Nu putem minimiza”, a declarat Bodog.

Proiectul Legii vaccinării se află în dezbatere publică, iar unele dintre prevederile sale, considerate controversate, au stârnit deja reacţii atât din partea unor părinţi, cât şi a unor medici.

Aprovizionarea cu vaccinuri. Sancțiuni la minister, inclusiv cu demiterea ministrului

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat că a pus în dezbatere publică Legea vaccinării pentru a introduce sancţiuni chiar și pentru echipa de la minister, prevăzând-se inclusiv demiterea ministrului, în cazul în care nu se fac aprovizionările cu vaccin. Bodog a spus că, dacă echipa ministerială doarme, atunci trebuie „trimisă la plimbare”.

„În lege (legea vaccinării – n.r.) sunt prevăzute responsabilităţi de sus, începând de la ministru, începând de la echipa de la Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte aprovizionarea cu vaccin. Ministrul şi echipa vor răspunde (dacă nu există vaccinuri în România – n.r.). Nu există sancţiuni, dar pentru asta avem legea în dezbatere publică, pentru a pune aceste sancţiuni”, a afirmat Florian Bodog.

Întrebat ce sancţiuni ar prevedea pentru echipa de la minister, el a spus că se poate ajunge inclusiv la demiterea ministrului.

„Inclusiv demiterea ministrului.  Dacă acest lucru se datorează inactivităţii sau lipsei de reacţie a celor din minister sau dacă echipa din minister doarme, eu cred că trebuie trimisă la plimbare toată echipa. Se pot prevedea sancţiuni până la demitere”, a completat ministrul sănătăţii.

Epidemia de rujeolă, anunțată de un an. Ministrul de atunci nu a creat un stoc

Florian Bodog a mai spus că epidemia de rujeolă a fost anunţată în urmă cu un an, dar ministrul de la acea vreme nu a creat un stoc de vaccinuri.

„Epidemia a fost anunţată acum un an, însă, din păcate, Ministerul Sănătăţii nu a luat nicio măsură în sensul de a crea un stoc pentru a suplimenta la nevoie cu vaccin în unele judeţe acolo unde aceste vaccinuri s-au consumat. În momentul de faţă mă confrunt cu faptul că în 10 judeţe, la Direcţiile de Sănătate Publică, nu am stoc de vaccin. Există vaccinuri la medicii de familie”, a subliniat el.

Chestionat dacă vina aparţine fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog a spus că nu vrea să lanseze acuzaţii.

„Nu am lansat acuzaţii. Am spus că Ministerul Sănătăţii nu a luat măsuri. Eu cred că Legea vaccinării trebuia lansată în dezbatere mai repede, pentru că această lege îţi oferă instrumentul. Până la momentul de faţă nu există instrumentul legal de a crea un stoc de rezervă. În această lege e prevăzut acest stoc”, a adăugat ministrul.

De asemenea, întrebat dacă i-a explicat lui Liviu Dragnea cum este cu vaccinarea, în condiţiile în care liderul PSD a spus că are rezerve în ceea ce priveşte introducerea obligativităţii vaccinării copiilor, Florian Bodog a spus că nu a avut o discuţie pe această temă, dar el „respectă posibilitatea ca unele persoane să aibă rezerve”.

Ministrul a precizat că există o problemă şi cu vaccinul pentru hepatită care se face la nou-născuţi, în condiţiile în care nu există niciun producător care să livreze dozele necesare.

„Am o problemă cu vaccinul pentru hepatită, am o problemă foarte mare pentru că nu există niciun producător la momentul de faţă care să aibă posibilitatea să îmi livreze vaccin pentru hepatită. Este un vaccin care se face la nou-născut”, a conchis ministrul Sănătăţii. (text: Digi24, News.ro)

Interviul integral îl puteți urmări aici.

Citiți și: Ministrul Sănătății confirmă: nu știm câți medici sunt în România

Exportul de medicamente | Ministrul sănătății vrea sancțiuni mai dure

„Ați recomanda unui pacient să devină vegan?” Răspunsul ministrului Sănătății

Fratele lui F. Bodog e medic în Kuwait. De ce ministrul nu l-a convins să se întoarcă acasă

 

Etichete: ministrul sănătaţii , sanatate , vaccinare , florian bodog , lege vaccinare , sanctiuni vaccinare , epidemie rujeola , copii scoala nevaccinati

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale