O simplă aftă poate însemna cancer oral

Data publicării:
dinti

În fiecare an, 150 de mii de europeni află că au un cancer la nivelul gâtului sau capului. Aproximativ 7.000 dintre ei sunt români şi cei mai mulţi ajung la medic în stadii avansate. Studiile spun însă că şansele de supravieţuire cresc până la 80% dacă boala este depistată la timp.

O vizită la medicul dentist de două ori pe an vă poate salva viaţa! A simţit-o pe pielea ei aceasta doamna, care în urmă cușase ani a primit diagnosticul de cancer oral. Din fericire, boala era într-un stadiu incipient.

Pacientă: Am văzut o aftă efectiv care nu trecea. Am avut nişte simptome: m-a durut capul, stare de vomă şi stomatologul mi-a făcut trimitere la un specialist oncolog direct.

Alina Comănescu, fondatorul unei asociaţii medicale: Este al 7-lea cel mai comun cancer la nivel european, iar în România sunt diagnosticaţi peste 7.000 de pacienţi. Din păcate foarte mulţi dintre aceştia în stadii avansate ale bolii.

Şi asta pentru că românii nu merg la dentist. În plus, nici boala nu prezintă întotdeauna simptome.

Dr. Bilal Takouzli, medic specialist implantologie: Simptomatologia este de obicei mută. Îi apar pacientului diverse leziuni, zone deschise la culoare. În momentul în care medicul observă o formaţiune conopidiformă, înseamnă deja tumoră îi recomandă pacientului să se ducă la un medic de specialitate.

Cancerul oral afectează mai mult bărbaţii, însă nici femeile nu sunt ferite.

Alina Comănescu, fondatorul unei asociaţii medicale: În urma unui studiu am aflat că foarte mulţi dintre pacienţi nu conştientizează factorii de risc la care sunt supuşi şi anume consumul frecvent de alcool, consumul frecvent de tutun şi o viaţă intimă nu prea ordonată.

Dr. Bilal Takouzli, medic specialist implantologie: Cea mai bună armă este vizita la medic scanarea oncologică. Orice medic stomatolog trebuie să ştie să consulte pacientul din punct de vedere oncologic. Se palpează ganglioni, planşeu bucal, se palpează obraji, se observă aspectele limbii.

De aceea, prevenţia este cel mai bun tratament. Igiena dentară, un stil de viaţă echilibrat şi controalele regulate la medicul stomatolog pot ţine departe boala.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro